Reactualizat la:

Seceta scumpeste piata

Seceta scumpeste piata
REŞIŢA – Gospodinele trebuie să se grăbească, căci micii producători au anunţat scumpiri la fructe şi legume.

Rectifica

Suntem la începutul toamnei, iar cele trei pieţe agroalimentare din municipiu sunt mai frumoase ca oricând. Şi nici nu ar avea cum să nu fie aşa, căci suntem în sezonul legumelor şi fructelor, iar lucrul acesta se simte cel mai bine în buzunarele comercianţilor. Vânzările merg bine, şi o vor ţine tot aşa, căci cămările gospodinelor nu trebuie să rămână goale la iarnă.

În weekend-ul care tocmai s-a încheiat, în pieţe a fost forfotă mare. De la roşii şi castraveţi, până la ardei, gogoşari şi vinete, toate au avut trecere. Preţurile? Bune, spun producătorii – care anunţat deja scumpiri pentru perioada următoare datorită secetei – în timp ce cumpărătorii sunt de părere că acestea ar putea fi ceva mai mici. Chiar şi aşa, nimeni nu se plânge. Gospodinele au venit pregătite cu lista de acasă. Ştiu exact cât şi ce trebuie cumpărat pentru ca la iarnă să nu lipsească din cămară zacusca, murăturile, compoturile ori dulceţurile. „Am cumpărat zece kilograme de vinete pentru zacuscă, iar săptămâna aceasta am mai pus câteva borcane de gogoşari în oţet. Am făcut şi ceva dulceaţă de prune, pentru că m-am gândit că tot mai bună este cea făcută de mine în casă, decât cea pe care o găsim în magazine. Voi pune şi câteva borcane cu castraveţi, iar mai târziu conserve de ardei cu varză“, ne-a spus Cristina Pârcioagă.

Seceta arde la buzunare

Kilogramul de ardei s-a vândut, la finele săptămânii, cu 2,5 – 3 lei, la fel şi ardeii capia, în timp ce gogoşarii au avut preţ fix, de 3 lei. Preţul de pornire al castraveţilor a fost de 2,5 lei, în timp ce al vinetelor a fost mai ieftin cu 1 leu. Roşiile, cele mai scumpe legume la ora actuală de pe piaţă, au costat între 2,5 şi 4 lei, în funcţie de mărime şi calitate. Legumicultorii vin, însă, cu veşti proaste şi anunţă scumpiri. Oamenii spun că, în cel mult două săptămâni, preţurile s-ar putea dubla. „Marfa este frumoasă şi de calitate. Dar ne şi îngrijim de ea. Nici nu ştiţi cât udăm roşiile, castraveţii şi vinetele. Dacă nu am fi făcut asta pe tot parcursul verii, nu aveam cu ce ieşi acum pe piaţă. Oricum, vinetele nu mai au frunze, sunt toate arse de soare. A fost mare seceta anul acesta, iar dacă va continua şi luna asta, recoltele vor fi compromise în totalitate. Sigur se vor scumpi legumele în următoarele săptămâni, pentru că sunt puţine“, ne-a spus un legumicultor din comuna Fârliug.

Roxana Bălan Nafiru

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa a bătut palma pentru 117,5 milioane de lei
REŞIŢA - Primarul Reşiţei a semnat cu şeful ADR Vest, Sorin Maxim, finanţarea pentru faza a II-a a proiectului [...] mai multe »
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou