Reactualizat la:

Sebastian Uta, candidat la Jocurile Olimpice din 2016

Sebastian Uta, candidat la Jocurile Olimpice din 2016
REŞIŢA – Podiumul clasamentului celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin, în 2012, este completat de luptătorul Sebastian Uţă, legitimat la CSM Reşiţa.

Rectifica

Elevul antrenorului emerit Ilie Ene a cucerit medaliile de aur, devenit campion naţional, la Campionatele Naţionale de seniori (Chiajna), Campionatele Naţionale de junior (Tg. Mureş). Performanţe în urma cărora a fost cooptat în Lotul Olimpic al României de seniori, urmând să răspundă la o nouă convocare, la sfârşitul acestei luni, pentru un stagiu centralizat de pregătire, probabil la Poiana Braşov.

În vârstă de 21 de, Sebastian Uţă are deja un palmares deosebit, cu 17 titluri naţionale la toate categoriile de vârstă, copii, juniori, seniori. Dar şi o medalie de bronz, cucerită la europenele de juniori.

De remarcat faptul că tânărul luptător a suferit, în 2011, şi o intervenţie chirurgicală, după o accidentare la genunchi. Dar, a efectuat o recuperare foarte bună şi a revenit la antrenamente, în mai puţin de şase luni de zile. O revenire spectaculoasă cu două titluri naţionale, în 2012.

„Obiectivul nostru este ca sportivul să se califice la Olimpiada de la Rio de Janiero, din 2016, ne-a declarat prof. Ilie Ene. Ar fi al doilea sportiv pregătit de mine, de-alungul anilor, care ar putea atinge această performanţă, după Romică Raşovan, cu locul cinci la Barcelona“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița dispută primul amical de pe teren propriu
REȘIȚA - După ce a jucat toate partidele amicale de până acum în deplasare, CSM Reșița va disputa miercuri, 24 [...] mai multe »
Iubitorii fotbalului sunt chemați la Storia del Calcio
REȘIȚA - Președintele ACS Banat Girls Reșița, Daniel Surdu, cheamă iubitorii fotbalului masculin și feminin să [...] mai multe »
Luptătorii reșițeni, rezultate bune la Naționale
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au reușit să obțină rezultate bune la Campionatul Național de lupte seniori, iar [...] mai multe »
Patricia Țig pierde finala, dar reintră în Top 300 WTA
CARANSEBEȘ - Caransebeșeanca n-a reușit să treacă în finala de la BRD Bucharest Open de Elena Rybakina [...] mai multe »
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou