Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cifrele atinse anii trecuţi în perioada sărbătorilor de iarnă nu vor fi depăşite dintr-un motiv simplu.

Atât Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cât şi Direcţia de Sănătate Publică sau Casa de Asigurări de Sănătate sunt de acord că perioada ce urmează va fi dominată de afecţiuni digestive din pricina exceselor „tradiţionale“ de alimente şi băutură. Acestea vor fi urmate, în top, de agravarea afecţiunilor cardiovasculare deja existente.

„Va exista, cu siguranţă, o modificare a acestui «top» întocmit ad-hoc de către cei de la ambuşanţă, în perioada ce urmează. Şi asta pentru că nu ninge, nu e gheaţă pe stradă şi nici temperaturile nu sunt scăzute. În ceilalţi ani, locul secund în clasament era ocupat de fracturi, entorse sau hipotermii, toate cauzate de fenomenele meteorologice specifice sezonului rece. E important, în această perioadă, să ţinem cont de moderaţie în orice facem“, ne-a declarat dr. Laurenţiu Mărţuică, medicul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Pe de altă parte, cine doreşte să petreacă sărbătorile în mod sănătos şi ţine la aspectul fizic, o poate face.

Cele mai multe pericole se ascund sub forma „tradiţiei“ pe care cei mai mulţi dintre cărăşeni o folosesc drept scuză. „Putem petrece sărbătorile şi în mod sănătos, pentru că alimentaţia nu poate înlocui spiritul sfintelor sărbători. Şi nu merită să renunţi la sănătate cedând plăcerilor culinare. Nu cred că îşi doreşte cineva să petreacă această perioadă în spital. Mai bine petrecem simţindu-ne bine şi hrănindu-ne sănătos. De aceea, legumele trebuie să ocupe circa două treimi din farfuria pregătită pentru masa festivă, carnea de porc ar putea fi înlocuită cu succes cu cea de pui sau peşte. Fructele vă vor ajuta să arătaţi şi să vă simţiţi bine. Mai mult, cerealele ajută digestia. Pe scurt, nu cred că alimentaţia de sărbători ar trebui să arate altfel decât cea în mod obişnuit. Dacă tentaţia e prea mare, o singură dată, puteţi alege ca un element al mesei de Crăciun să fie o friptură slabă de porc. Şi, mai ales, nu uitaţi să faceţi mişcare, fie că e vorba de plimbare, fie că mergeţi la sală“, ne-a declarat Ion Dragomir, instructor de fitness şi body-building.

Medicii avertizează ca cetăţenii care au ţinut post să nu treacă brusc la o alimentaţie normală, nicidecum să facă abuzuri alimentare. Mai mult, cei care se află sub tratament trebuie să menţină dieta pe care o urmează şi să continue administrarea medicamentelor prescrise. La toate unităţile sanitare din județ va fi asigurată asistenţa medicală de urgenţă, precum şi la specialităţile care impun permanenţa. Potrivit Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin, în data de 25 decembrie va răspunde solicitărilor reşiţenilor farmacia Farma Deomonte (în zona Victoria) iar în data de 1 ianuarie 2015 farmacia Leu (str. Făgăraşului).