Reactualizat la:

Se vând şi fundaţiile…

Se vând şi fundaţiile…
CARANSEBEŞ – Construcţia începută lângă parcul „Gen. I. Drăgălina” va fi scoasă la licitaţie.

Rectifica

În imediata vecinătate a Parcului „Gen. I. Drăgălina” se află, de vreo 20 de ani, fundaţiile unei construcţii ce ar fi trebuit să devină noua casă de cultură a oraşului.

În tot acest răstimp nu s-a găsit nicio soluţie concretă pentru ca proiectul început să fie dus la bun sfârşit, astfel că amenajările iniţaiale au ajuns în stadiul de ruină.

Totuşi, la un moment dat, a fost încheiat un parteneriat între administraţia locală şi o firmă austriacă, prin care partenerul privat urma să ridice pe vechea fundaţie o construcţie.

Parterul ar fi primit destinaţia dorită de investitor, dar la etaj austriecii aveau obligaţia contractuală de a amenaja un complex cultural.

Iniţiativa nu s-a concretizat, astfel că cele două părţi au reziliat, de comun acord, înţelegerea. Municipalitatea a luat decizia întreruperii parteneriatului şi pentru că în prezent, cel puţin teoretic, există deja soluţii pentru organizarea activităţilor culturale: fostul sediu al Cinematografului „Tineretului”, sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură „George Suru” şi, probabil, Casa Armatei.

Aşa stând lucrurile, administraţia locală a decis că ar fi mai bine să scoată la vânzare o parte din aceste fundaţii, soluţie care ar duce la amenajarea zonei şi ar mai şi atrage nişte bani la bugetul local.

Bani deloc puţini, pentru că preţul de pornire a licitaţiei va fi de un milion de euro. Mai trebuie doar să existe şi investitori interesaţi de această achiziţie…

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
REŞIŢA - În 12 septembrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
„Între Chin și Amin“ ajunge şi în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - La mijlocul lunii octombrie, cărășenii vor putea viziona cel mai titrat film al momentului: [...] mai multe »
Distincţie UZPR pentru jurnalista Dorina Sgaverdia
REȘIȚA - Cu prilejul sărbătoririi în 2019 a 100 de ani de la înfiinţarea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din [...] mai multe »
Droguri de risc în… bio-verdele de la Herculane
BĂILE HERCULANE - O cutie şi un pliculeț cu o misterioasă substanță verde-oliv, găsite într-un autoturism cu [...] mai multe »
Nouă victime în accidente grave la Brebu și Goruia
BREBU/GORUIA - În această după amiază, la intrare în Brebu, pe DN58, s-a produs un accident rutier în care au fost [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou