Reactualizat la:

Se va intampla miracolul?

Se va intampla miracolul?
CARANSEBEŞ – Faimoasa centură de ocolire a Caransebeşului ar trebui să fie gata la finele acestei luni.

 (9 comentarii)

Rectifica

Aproape două săptămâni mai au de suportat locuitorii Caransebeşului traficul rutier de mare tonaj pe străzile din interiorul municipiului. Asta, dacă e să ne luăm după noul termen limită acordat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România firmei Copisa pentru finalizarea lucrărilor la centura ocolitoare.

Potrivit oficialilor CNADNR, dacă iniţial circulaţia ar fi trebuit reluată la finele lunii mai, constructorul a mai primit o păsuire de două luni, noul termen de finalizare a lucrărilor fiind 27 iulie. Reprezentanţii CNADNR nu au precizat însă şi care sunt motivele acestei noi amânări, însă, cel mai probabil, aceasta a fost cauzată de faptul că lucrările sunt gata în proporţie de doar 50-60 la sută.

Firma constructoare s-a axat în ultima perioadă pe remedierea problemelor apărute în primăvara acestui an la rigolele de scurgere, pe finalizarea şi semnalizarea corectă a sensurilor giratorii, principala problemă rămânând stratul de uzură care trebuie turnat pe cei 12 kilometri ai şoselei. În aceste condiţii, nu ar fi exclus ca nici termenul de 27 iulie să nu poată fi respectat de executantul lucrărilor.

În tot acest timp, rămân afectaţi locuitorii de pe cel puţin zece străzi din municipiu, care suportă zi şi noapte praful şi zgomotul produse de TIR-urile ce tranzitează capitala gugulanilor. Trebuie precizat că varianta de ocolire a Caransebeşului, o lucrare de peste 30 de milioane de euro, nu a fost încă recepţionată de CNADNR.

Lidia Almăjanu



Comentarii 9

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou