Caraş-Severin, Romania

BREBU NOU – Gărâna Jazz Festival, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, va avea loc în 2017 între 6 și 9 iulie.

După celebrarea a două decenii de festival, Gărâna continuă să consolideze pasiunea și nevoia de jazz sub cerul liber, cultivând libertatea muzicii live în mijlocul naturii, așa cum a făcut-o din 1997 până-n prezent. „Ediția precedentă a festivalului, desfășurată între 7 și 11 iulie 2016, a adus laolaltă mii de priviri ațintite asupra line-up-ului aniversar ce s-a bucurat de prezențe memorabile, ca Jack Dejohnette, Ravi Coltrane, Matt Garrison, Kari Ikonen Trio, Nils Petter Molvær Quartet, Louis Sclavis Trio și alții. Cinci zile lungi de vară s-au așezat în amintirea celor veniți să sărbătorească 20 de ani de Gărâna sub forma unei colecții de stări ce compun, împreună, experiența unui festival unic în Europa”, arată organizatorii, într-un comunicat postat pe pagina oficială.

Pentru a marca ediția aniversară și viitorul unui festival care a crescut o dată cu istoria jazz-ului românesc, Gărâna va lansa în 2017, la București, Timișoara si Cluj, un album cu cu imagini surprinse la ediţia XX de fotografii Horațiu Șovăială și Mihai Șovăială, aflați pentru prima dată în Poiană. „Cei care au fost la festival sau cei care și-au dorit să ajungă în munții cu jazz vor putea trăi sau retrăi detaliile și emoțiile zilelor blânde și nopților răcoroase din cătunul cu muzică live”, se precizează în comunicat.

Festivalul Internațional de Jazz de la Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber la Gărâna. Pe scena din Poiana Lupului au urcat de-a lungul anilor, nume de primă clasă ale jazzului, printre care Mike Stern, Jan Garbarek, Stanley Jordan, John Abercrombie, Avishay Cohen sau Kimmo Pohjonen.