Reactualizat la:

Se putea evita contestarea licitaţiei

REŞIŢA – Specialiştii primăriei au la dispoziţie consultanţă gratuită pentru licitaţiile publice.

Rectifica

Contestaţia depusă de cele două firme, SC BMC Truck & Bus SA din Ciorogârla şi SC MAZ Truck & Bus SRL din Bucureşti, a năruit toate planurile administraţiei locale de a rezolva, pe cât se poate, problema transportului în comun din Reşiţa. Printr-un ultim artificiu, s-a încercat ca licitaţia pentru autobuze să o facă direct Prescom-ul, dar compania nu este eligibilă, fiind proaspăt ieşită din insolvenţă.

Din păcate pentru Reşiţa, aceasta nu este prima licitaţie contestată pe acest subiect, din diverse interese şi boicoturi. La câte licitaţii pentru autobuze au organizat, era de aşteptat ca, odată cu trecerea timpului, contestaţiile să devină tot mai greu de făcut şi documentaţia să fie cât mai complexă şi completă.

Asta în condiţiile în care statul român pune la dispoziţie tuturor instituţiilor publice o instituţie specială, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), care oferă consultanţă gratuită oricărei instituţii, pentru întocmirea corectă a dosarului de licitaţie.

Atunci când am discutat cu reprezentanţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), aceştia au şi sugerat o eventuală consultare prealabilă a specialiştilor ANRMAP, înaintea organizării licitaţiei.

„În conformitate cu art. 2, al. 1, lit. l si lit. m din HG nr.525/2007, privind organizarea şi funcţionarea ANRMAP, această instituţie este singura care «acordă consiliere metodologică autorităţilor contractante privind bunele practici în aplicarea procedurilor de achiziţie publică» şi «elaborează şi publică documente standard, formulare şi modele – cadru, ghiduri, manuale şi alte instrumente operaţionale pentru aplicarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică precum şi suporturi de curs şi alte materiale informative în domeniul achiziţiilor publice“, ne-a comunicat economistul Ovidiu Zara, purtătorul de cuvânt al CNSC.

Potrivit Ioanei Teodorescu, purtătorul de cuvânt ANRMAP, „consultanţa este oferită gratuit. Specialiştii instituţiilor care organizează licitaţiile pot pune întrebări specialiştilor noştri, pot cere informaţii despre criteriile de selecţie şi toate nelămuririle ce le au. Au la dispoziţie două numere de telefon, o adresă de e-mail, şi un Helpdesk, care răspunde cu mare rapiditate oricărei solicitări“. Aşadar, soluţii se găsesc, pentru cine caută…

Cristian Franţ



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou