Reactualizat la:

Se modernizează şi barăcile…

Se modernizează şi barăcile…
CARANSEBEŞ – Vechile depozite din Balta Sărată vor fi înlocuite de construcţii autorizate de primărie.

Rectifica

În luna august a acestui an, angajaţii primăriei treceau la dezafectarea construcţiilor neautorizate din cartierul Balta Sărată.

Ţinta acţiunii erau o serie de spaţii improvizate, destinate creşterii animalelor şi depozitării, pe care municipalitatea le considera incompatibile cu planurile de reamenajare a zonei.

Fireşte, deţinătorii acelor construcţii n-au privit cu ochi buni decizia cu pricina, mai ales că în amenajările respective erau depozitate şi lemnele de foc, singura lor sursă de încălzire a locuinţei pe timpul iernii.

Pentru a calma spiritele, municipalitatea a promis că le va pune la dispoziţie locuri speciale pentru ridicarea unor depozite, cu condiţia ca aceste construcţii să se încadreze într-un plan urbanistic.

Şi, iată, primăria s-a ţinut de cuvânt: au fost scoase la licitaţie în vederea închirierii 20 de amplasamente, în suprafaţă de cinci mp fiecare, destinate construirii de magazii.

Ar fi existat şi varianta ca primăria să construiască aceste magazii, soluţie care ar fi adus, în timp, mai mulţi bani la bugetul local. Numai că, până primăria ar fi derulat toate licitaţiile pentru demararea construcţiilor, aşa cum o cere legea, sezonul rece şi-ar fi intrat de mult în drepturi, iar cetăţenii rămâneau fără spaţiu pentru depozitarea lemnelor de foc.

În schimb, varianta aleasă le dă posibilitatea celor interesaţi să urgenteze construirea magaziilor, bineînţeles pe cheltuiala lor.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou