Reactualizat la:

Se modernizează PTF Naidăş

Se modernizează PTF Naidăş
NAIDĂŞ – Lucrările ce au demarat îngustează circulaţia pe o singură bandă: cea de ieşire din ţară.

 (4 comentarii)

Persoanele care au trecut, în ultimele zile, prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Naidăş au putut constata că în zonă s-au demarat câteva lucrări de reabilitare şi de modernizare. Mai mult decât atât, începând din 22 iunie, traficul prin PTF se derulează pe o singură bandă, respectiv cea de ieşire din ţară!

Potrivit sinsp. Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, „Din acest motiv, derularea traficului va fi mai anevoioasă până la finalizarea lucrărilor, când activităţile specifice se vor desfăşura în parametrii normali şi la standarde europene. În acest sens, conducerea IJPF Caraş-Severin a dispus toate măsurile necesare, astfel încât controlul în punctul de trecere a frontierei rutiere să se desfăşoare fluent şi civilizat, precum şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, se recomandă persoanelor care intenţionează să călătorească în Serbia tranzitarea punctelor de trecere, cu specific rutier, aflate la frontiera cu această ţară: PTF Stamora Moraviţa, pe raza judeţului Timiş, respectiv PTF Porţile de Fier I, pe raza judeţului Mehedinţi“.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Cican: Niciun manager și niciun medic nu sunt de neînlocuit!
CARANSEBEŞ - Asta spune noul manager al spitalului din Caransebeş, care a precizat că oricine este liber să plece [...] mai multe »
Delegaţia TMK s-a întors cu patru premii acasă
RUSIA - În 12 octombrie s-a încheiat cel de-al 15 forum al TMK ce a reunit angajaţi din cadrul întregului grup. [...] mai multe »
De ce alergi? Spre ce alergi?
REȘIȚA - Ceasul arată orele 7, 8 sau 9, una din orele în care trebuie să ieşi pe uşă. De cele mai multe ori [...] mai multe »
Proiect marca “Salvați Copiii”: Meditaţii gratuite pentru copiii vulnerabili!
REŞIŢA - Organizaţia „Salvaţi Copiii Caraş-Severin“ a demarat un proiect în care copiii cu posibilităţi [...] mai multe »
Toamna şi-a intrat în drepturi
MOLDOVA NOUĂ - Este perioada anului în care se evaluează recoltele, se fac pregătiri de iarnă şi se ia rămas bun [...] mai multe »
Prins de un mal de pământ, salvat de pompieri
REȘIȚA - Un bărbat a fost surprins, astăzi, de un mal de pământ care s-a surpat pe timpul unor lucrări de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou