Reactualizat la:

Se mai gândesc şi la oameni

Se mai gândesc şi la oameni
REŞIŢA – Românii care lucrează în condiţii speciale de muncă se vor putea pensiona cu până la 13 ani mai devreme. Aceasta a fost una dintre concluziile întâlnirii pe care confederaţiile sindicale au avut-o vineri cu Emil Boc.

Rectifica

Pe lângă legea pensiilor, s-a mai discutat şi despre modificarea legii unitare de salarizare din sistemul bugetar sau majorarea salariului minim pe economie la 705 lei.

Referitor la vârsta de pensionare, premierul a declarat că se doreşte ca până în 2030 să se ajungă la o vârstă comună de pensionare pentru bărbaţi şi femei, şi anume 65 de ani. Această vârstă va putea fi modificată, şi anume în cazul femeilor cu mai mulţi copii, care vor putea ieşi mai devreme la pensie cu unul sau chiar doi ani. În plus, cei ce lucrează în condiţii de muncă speciale se vor putea pensiona chiar şi de la vârsta de 52 de ani, după cum spunea ministrul Muncii, Mihai Şeitan. Mai bine de 26% din totalul populaţiei din Caraş-Severin este reprezentată de pensionari, mai exact 86.301 de cărăşeni beneficiază de o pensie.

Din acest total, 51.755 sunt persoane pensionate pentru limită de vârstă sau beneficiază de o pensie anticipată. Deşi suntem un judeţ cu trecut „agricol“, doar 4.141 de cărăşeni beneficiază de o pensie CAP. Totuşi, de la începutul anului 2009 şi până acum, s-a înregistrat o creştere a numărului de pensionari de stat din judeţ, de la 79.440 la 82.160 de cazuri. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în rândul celor ce beneficiază de pensie de urmaş unde, de la o cifră de aproximativ 11.700, s-a ajuns la 13.173 de cazuri. Însă, în ceea ce priveşte punctul de pensie, veştile sunt mai rele.

Conform lui Emil Boc, acesta nu poate creşte la 45% din salariul mediu brut pe economie, întrucât această majorare ar necesita un efort suplimentar al bugetului de circa trei miliarde de euro. În schimb, premierul dă asigurări că acesta nu va scădea sub 40% şi că, în funcţie de evoluţia economică, ar putea fi majorat.

Nina Curiţa, Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou