Reactualizat la:

Se înnoieşte cel mai vechi teatru

Se înnoieşte cel mai vechi teatru
ORAVIŢA – O firmă de specialitate renovează Sala Cazino a Teatrului „Mihai Eminescu“.

 (1 comentariu)

Renovat pe vremea ministrului Ion Caramitru, adică în urmă cu un deceniu, Teatrul „Mihai Eminescu“ a început să aibe probleme cu tavanul din Sala Cazino, locaţie neacoperită în proiectul iniţial al clădirii, aici fiind un fel de terasă.

Acoperită prin anii ’50, sala nu a fost cuprinsă în ultima renovare, iar tavanul şi pereţii prezentau fisuri tot mai serioase, aşa că echipa managerială a conceput şi depus la Ministerul Culturii un proiect de reabilitare.

„Proiectul a fost aprobat şi anul acesta am primit fondurile, aşa că am demarat lucrările de reabilitare a sălii, care nu era inclusă în circuitul teatral, fiind folosită pentru întâlniri ale intelectualilor, prezentări de carte sau alte manifestări culturale“, spune Ionel Bota, directorul instituţiei culturale. O altă problemă a apărut la faţada clădirii unde, din cauza infiltrărilor de apă, se decojeşte tencuiala. Şi pentru această reparaţie a fost realizat şi depus un proiect, dar încă se mai aşteaptă decizia de finanţare.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A început campania de regenerare a pădurilor cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Sub sloganul „Contează pentru viitor“, în perioada 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică [...] mai multe »
Ianuarie, luna celor peste 250 de angajări
CARAŞ-SEVERIN - Numărul deloc neglijabil de posturi a fost ocupat în prima lună a anului, prin intermediul [...] mai multe »
Gata de inaugurare
REȘIȚA - Părinţi, bunici şi copii de toate vârstele sunt chemaţi să participe la inaugurarea lucrărilor de la [...] mai multe »
A început sezonul viperelor în Banatul Montan
CARAŞ-SEVERIN - Asociaţia Wild Caraş-Severin avertizează cărăşenii că martie este luna în care viperele ies din [...] mai multe »
Liberalii recâștigă majoritatea la Caransebeș
CARANSEBEȘ - Dacă în urmă cu câteva zile spuneau că vor trage de timp ca să dețină majoritatea până la [...] mai multe »
Maia Truţulescu şi-a făcut autoportretul
REȘIȚA - La patru ani de la prima expoziţie personală, micuţa pictoriţă îşi încântă admiratorii cu primul ei [...] mai multe »
Concurs de Tir de Ziua Poliţiei Române
REȘIȚA - Pentru a sărbători Ziua Poliţiei Române, poliţiştii cărăşeni organizează în această săptămână [...] mai multe »
ANL-uri pentru medici, în locul favelelor braziliene
REŞIŢA - Nu mai puţin de 15 camioane cu deşeuri. Atât a fost „bogata recoltă“ pe care au adunat-o angajaţii [...] mai multe »
Braconaj şi arme confiscate noaptea, la Ocna de Fier
OCNA DE FIER - Trei persoane au fost puse sub control judiciar şi patru arme au fost confiscate după o urmărire [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou