ARMENIŞ – În câteva zile, alte 20 de exemplare se vor alătura celor aduse cu un an în urmă în județ.
Rewilding Europe, WWF România, Primăria și Consiliul Local al Comunei Armeniș și Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș – AMZA organizează, în perioada 12-13 iunie, evenimentul „Zimbri în sălbăticia din Carpații meridionali, cel mai important eveniment de eliberare de zimbri din Europa“.
Acum un an de zile, în luna mai 2014, cel mai mare mamifer din Europa, zimbrul, a fost readus în Carpații Meridionali, 17 exemplare fiind relocate în munții Țarcu. Acestea provin din centre de reproducere și grădini zoologice din toată Europa. De atunci, turma s-a adaptat noului mediu și e pregătită pentru viața în sălbăticie. În luna iunie aceștia vor deveni primii zimbri liberi de pe aceste meleaguri după mai bine de 200 de ani. Noua turmă de 20 de animale va ajunge în munții Țarcu în apropierea comunei Armeniș, provenind din opt rezervații din Elveția, Germania, Belgia și Franța. La rândul ei, această turmă va trece printr-un proces de adaptare treptată, până la eliberarea în sălbăticie la toamnă.
„E o inițiativă ambițioasă, care și-a propus să contribuie la salvarea acestei specii carismatice de la extincție și formarea, până în 2019, a unei populații stabile de 185 de zimbri liberi în Carpații Meridionali. Aceasta ar putea ajunge la 500 de exemplare în următorii zece ani. Viziunea noastră este ca bunăstarea comunităților locale să fie susținută prin valorizarea unuia dintre ultimele bastioane de sălbatice din Europa, prin dezvoltarea de întreprinderi locale prietenoase cu mediul“, se precizează în comunicatul Rewilding Europe și WWF România.
Zimbrul este o specie care, odată reintrodusă cu succes, iar habitatul ei conservat în mod eficient de-a lungul munților Carpați, va ajuta la menținerea la scară mare a coridoarelor ecologice.