Reactualizat la:

Se infrumuseteaza centrul comunei Sacu

Se infrumuseteaza centrul comunei Sacu
SACU – În această perioadă, o echipă de muncitori efectuează lucrări în centrul comunei Sacu. Aici se reamenajează o parte din aleile pietonale deja existente, iar acolo unde este cazul se repară trotuarele şi se montează rigolele pentru scurgerea apei pluviale.

 (1 comentariu)

În total, pentru această lucrare, primăria a alocat peste 70.000 de lei. „Este o lucrare mai amplă, pe care ne dorim să o finalizăm anul acesta. Banii pentru întregul proiect sunt alocaţi din bugetul local, iar costurile lucrării se ridică la suma de 72.000 de lei fără TVA”, ne-a spus primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu.

Şi pentru că în curând clopoţelul va anunţa începutul unui nou an şcolar, l-am întrebat pe primarul Daminescu dacă unităţile de învăţământ din localităţile pe care le are în grijă sunt pregătite să-şi primească elevii.

„În vara aceasta toate cele trei şcoli din Tincova, Sălbăgelu Nou şi Sacu au fost igienizate. Unde a fost nevoie s-au făcut şi unele reparaţii, la fel cum am procedat şi la grădiniţele din cele trei localităţi. Am făcut şi aprovizionarea cu lemne, aşa că, de acum înainte, indiferent de ce va fi, ploaie, viscol sau zăpadă, noi suntem pregătiţi să facem focul în sobe”, a mai precizat primarul din Sacu.

Roxana Bălan Nafiru

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi oameni luati la bataie din senin…
DOMAŞNEA - Pe emailul redacţiei ne-a fost semnalat un eveniment grav petrecut în urmă cu câteva zile în [...] mai multe »
Tinerii ALDE la bal, de Dragobete
REŞIŢA - Vineri seara, TLDE Reşiţa a organizat prima ediţie a balului „De Dragobete, ALDE iubeşte [...] mai multe »
Pe drumurile din Caras-Severin se circula bine, dar in condiţii de iarna
REȘIȚA - Județul nostru se află, încă de ieri, sub atenționare COD GALBEN de vreme severă, caracterizată prin [...] mai multe »
Mocioalca: Este foarte greu sa distrugi ce ai construit
REȘIȚA - Asta spunea secretarul PRO România, Ion Mocioalcă, în cadrul unei conferinţe susţinută vineri la [...] mai multe »
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou