Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Încă nu se ştie cine va opera deşeurile cărăşenilor până la deponeul ecologic de la Lupac.

Cu toate că au fost organizate două licitații până acum pentru desemnarea operatorului de deșeuri de la noul deponeu de la Lupac, la acestea nu s-a prezentat nimeni. „Sistemul integrat de management al deșeurilor în județul Caraș-Severin este un proiect ambițios, cel mai mare derulat la nivelul județului, un proiect care era strict necesar. Pentru desemnarea operatorului pentru deponeul de la Lupac, suntem la a doua licitație lansată pe SEAP, dar nu s-a prezentat nimeni. Același lucru s-a întâmplat și la prima licitație. Nu mă întrebați de ce, fiindcă nu cunosc. La Lupac, din punct de vedere al construcției stăm bine, dar problema se referă atât la declararea operatorilor de colectare și transport, cât și cel pe depozitul de la Lupac. Conform legislației în vigoare, procedural, aceste lucruri ne împiedică să dăm noi niște termene”, a declarat Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Din păcate, tarifele ar putea crește dacă nu va fi găsit un operator la deponeul central. „Trebuie reţinut că, atunci când Consiliul Judeţean a semnat contractul și-a asumat niște obligații. Printre acestea și faptul că tot ceea ce înseamnă cheltuieli neeligibile vor fi suportate de instituție, cu toate că la finalul proiectului nu Consiliul Județean va fi beneficiar. Şi dacă unitățile administrativ-teritoriale fac greșeli, tot forul județean va plăti diferențele de bani“, a adăugat vicepreşedintele CJ.

Există şi ipoteza ca redevența ce ar trebui plătită la deșeuri să-i fi îndepărtat pe operatori de la licitații. „Când faci un caiet de sarcini, o să ne fie gata groapa de gunoi, şi tu ai pus redevenţa mai mare decât poate obţine ăla… Nu sunt ofertanţi. Poţi să fii om normal, te joci cu gunoaiele într-un întreg judeţ? Aici e chestia de ştiinţă până la urmă? E vorba de bun simţ! Când tu încasezi pe gunoaie 80 de miliarde şi pui redevenţă 60… Două licitaţii şi n-a fost nimeni. O să termine groapa în iunie, iulie, şi n-o să avem operator. Este în masterplan, este la Bruxelles, este pus tot“, a precizat viceprimarul Reşiţei, Ioan Crina, preşedintele Consiliului de administraţie al ADI Intercom Deşeuri.

Din mai multe motive, s-a luat decizia renunţării la unele condiţii considerate prea drastice. „Deşi caietul de sarcini a fost iniţial destul de restrictiv, am renunţat la câteva condiţii, cum ar fi utilizarea unor autovehicule cu norma Euro 5, şi am lărgit ulterior plaja potenţialilor operatori. Pentru aglomerările urbane s-ar fi găsit operatori, însă intervine principiul solidarităţii – în sensul în care preţul este diferit în mediul rural -, şi asta nu i-a atras. Zilele acestea sosește la Lupac și un al doilea utilaj care va opera la deponeu. Noi facem tot ce ne stă în putință ca acest proiect să se deruleze în continuare, cu toate greutățile întâmpinate. Este un proiect mare, în valoare de 56 milioane euro, care are ca termen de finalizare luna iunie a acestui an”, a explicat arhitectul-şef al judeţului, Victor Naidan.