REŞIŢA – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin îi invită pe tineri să-şi facă dosarele la timp. Altfel, nu vor beneficia nici măcar de indemnizaţia de 250 de lei, acordată timp de şase luni.
Chiar dacă pare puţin ciudat, primul pas pe drumul carierei tinerilor absolvenţi de vara aceasta trece pe la Agenţia de şomaj.
În care nu au deja un post promis şi asigurat, ei au la dispoziţie un termen de 60 de zile de la absolvire, în care trebuie să se înscrie ca persoane în căutarea unui loc de muncă, la AJOFM Caraş-Severin, la o agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu ori la alţi furnizori de servicii specializate acreditaţi.
Termenul de 60 de zile se calculează fie de la data încheierii studiilor, fie de la data promovării examenului de Bacalaureat sau de licenţă, iar pentru înscriere sunt necesare: actul de identitate (în original şi copie), o adeverinţă medicală care să ateste aptitudinea pentru muncă sau eventualele restricţii medicale, precum şi actele de studii sau calificare ori adeverinţa din care să rezulte calitatea de absolvent (în original şi copie).
După acest prim pas, tinerii au acces gratuit la servicii de informare şi consiliere profesională, la cele de medierea muncii şi chiar la programe de formare profesională. Dacă în termenul de 60 de zile tinerii nu reuşesc să se angajeze, pot cere acordarea indemnizaţiei de şomaj, în cuantum de 250 de lei, de care pot beneficia timp de şase luni. Pentru aceasta, însă, este necesară depunerea unui nou dosar, la aceeaşi instituţie…
Pentru a putea beneficia de indemnizaţie, tinerii trebuie să nu aibă venituri sau, dacă au, acestea să fie mai mici decât 250 de lei. Iar dosarul trebuie să conţină, în original şi copie, actul de identitate, certificatul de naştere, actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte calitatea de absolvent, certificatul de căsătorie şi carnetul de muncă (acolo unde acestea există), precum şi adeverinţa medicală (din care să rezulte aptitudinea pentru muncă sau eventualele restricţii medicale) şi cea de venituri, eliberată de către Administraţia Financiară.
Abia după înregistrarea ca şomer, tinerii pot beneficia de prime de încadrare, de instalare sau de completarea veniturilor salariale, facilităţi acordate dacă reuşesc să se angajeze în timpul în care sunt indemnizaţi.