Reactualizat la:

Se dezmortesc activitatile de curatenie la Resita

Se dezmortesc activitatile de curatenie la Resita
REŞIŢA – Subiectul a fost în centrul discuţiilor în cadrul unor întâlniri între municipalitate şi operatorul de salubritate.

Problema mizeriei şi a prafului din municipiul de pe Bârzava a făcut, în 25 şi 29 martie, obiectul a două şedinţe de lucru
convocate de primarul Mihai Stepanescu. În ambele cazuri, au participat şi persoane implicate în probleme de gospodărire a municipiului, din cadrul aparatului propriu al primarului, de la Sectorul Spaţii Verzi, respectiv din partea operatorului Prescom.

„La ultima întâlnire au fost abordate probleme vizând curăţenia de primavară, respectiv gospodărirea oraşului. A fost analizat
programul de toaletare şi tăiere a exemplarelor lemnoase, înlăturarea prafului existent ca urmare a lucrărilor efectuate
prin programul ISPA şi a împrăştierii cu nisip din timpul iernii. Se află în faza finală plantarea florilor pentru acest sezon şi
urmează plantarea exemplarelor lemnoase. Având în vedere că operatorul de salubritate Prescom nu face faţă operaţiunii de
curăţenie a suprafeţei carosabile şi a zonelor adiacente acesteia, pe lângă utilajele şi forţa de muncă, se vor închiria
şi alte utilaje specifice acestei activităţi“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Antoniu Mocanu

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou