Reactualizat la:

Se depun proiecte pentru protecţia mediului

Se depun proiecte pentru protecţia mediului
REŞIŢA – Administraţia Fondului de Mediu derulează sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul programului ce vizează educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului până în data de 21 septembrie.

 (1 comentariu)

După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Adrian Voicău, acest program are ca scop finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru Mediu a proiectelor ce vizează educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Programul poate fi derulat anual, în limita fondurilor prevăzute cu această destinaţie, prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru Mediu. Voicău mai precizează că, solicitanţii eligibili în cadrul programului sunt organizaţiile neguvernamentale, unităţile şi instituţiile de învăţământ.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, fără a depăşi însă suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar în cadrul sesiunii de finanţare. Cuantumul maxim care poate fi acordat este de 1.000.000 de lei pentru fiecare proiect, valoarea totală alocată acestei sesiuni de finanţare fiind de 10.000.000 de lei.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou