Reactualizat la:

Se dau tichetele de călătorie gratuită!

Se dau tichetele de călătorie gratuită!
REŞIŢA – Persoanele vârstnice şi pensionarii cu venituri modeste vor continua să primească facilităţi la transportul în comun, subvenţionate de autorităţile locale ale municipiului de pe Bârzava.

 (2 comentarii)

Potrivit dispoziţiilor Hotărârii Consiliului Local Reşiţa nr. 346/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cei care au o pensie de până în 800 de lei, precum şi pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani, cu domiciliul în municipiul Reşiţa, care circulă cu mijloacele de transport în comun, îşi pot ridica tichetele de călătorie gratuită pe mijloacele de transport în comun, de la Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă Socială“ Reşiţa, situat în corpul I al Primăriei, la parter.

Acestea se vor distribui în funcţie de numele de familie, în perioada 1-12 martie, cu respectarea strictă a următoarei programări: pentru literele A – J, între 1 şi 5 martie, iar pentru literele J – Z, în perioada 8-12 martie, după cum ne-a informat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al primăriei municipiului Reşiţa.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primarii s-au intalnit cu Ciobanu. Si atat…
CARAŞ-SEVERIN - După cum ştiţi, primarii de municipii și oraşe s-au întâlnit cu şeful AquaCaraş, în prezenţa [...] mai multe »
Padurarii caraseni au facut curat in judet
CARAŞ-SEVERIN - 768 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin au participat la strângerea deşeurilor din judeţ mai multe »
Excelenta siderurgica pe malurile Barzavei
REŞIŢA - Combinatul siderurgic reşiţean face parte din grupul rusesc TMK, acesta urmând să organizeze, la Soci, [...] mai multe »
Oamenii ne cer si au asteptari pentru ca putem…
CARAŞ-SEVERIN - „...ce să ceară de la alţii şi ce aşteptări să ai de la ceilalţi? Nu vedeţi că opoziţia nu [...] mai multe »
Accident mortal la intrarea in Herculane
BĂILE HERCULANE - O femeie de 33 de ani din Topleţ şi-a pierdut viaţa în dimineaţa de marţi, în urma unui [...] mai multe »
Victor Ioan, expozitie de fotografie la Bucuresti
CARAȘ-SEVERIN - Pasionat de fotografie, dar şi de industria metalurgică în general, reşiţeanul Victor Ioan [...] mai multe »
PSD i-a luat lui Vela sefia Comisiei de Aparare
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul liberal nu mai este șeful Comisiei pentru Apărare, Ordine publică și Siguranță [...] mai multe »
Weekend incarcat, dar fara victime
CARAŞ-SEVERIN - 82 de polițiștii rutieri au acționat intensiv, în weekend, pe sectoarele de drum şi în [...] mai multe »
Trei licee pot pregati tineri pentru firmele din Caransebes
CARANSEBEŞ - Un prim dialog privind un viitor învățământ dual în Caransebeș a avut loc luni la sediul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou