Reactualizat la:

Se dă startul goanei după tichete

Se dă startul goanei după tichete
REŞIŢA – 600 de lei trebuie să plătească fiecare, pe lângă asigurarea medicală, pentru o gratuitate de câteva luni.

 (2 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă de la 1 iulie se pregăteşte un nou sistem de decontare a serviciilor medicale pentru asiguraţii sistemului, implicând coplata acestora, vor exista şi scutiri.

Noul sistem, despre care aţi putut citi zilele trecute în Jurnal CS, în articolul intitulat „Vor scumpi ochii medicului“, presupune uneori plata unor sume mai mari decât cele pe care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate le achită, în momentul de faţă, pentru aceleaşi servicii. Totuşi, dacă actul normativ va trece de forul legislativ, anumite persoane pot beneficia, în anumite condiţii, de o scutire temporară de la coplată.

Prin noul sistem, furnizorii din sistem primesc de la Casă cupoane valorice ale căror formulare va fi similare celor pe care le au acum reţetele. Acestea vor fi întocmite în trei exemplare, unul dintre ele, „tichetul moderator de sănătate“, va rămâne la pacient şi atestă faptul că a plătit o anumită sumă pentru serviciile medicale.

În momentul în care un pacient poate atesta, cu aceste cupoane, că a plătit mai mult de 600 de lei într-un an, pe serviciile medicale de care a beneficiat în calitate de asigurat, el trebuie să se adreseze CJAS cu o solicitare şi „va primi o hârtiuţă. Din acel moment, pacientul nu mai plăteşte acea coplată“, spune ec. Mirela Zeman, preşedintele-director general al CJAS Caraş-Severin.

De fapt, scutirea de la coplată nu este acordată definitiv, ci în limita unui an. Asta nu înseamnă că pacienţii care achită 600 de lei pe servicii vor fi scutiţi de la coplată timp de un an, ci, spre exemplu, că dacă au reuşit să adune tichete moderatoare de sănătate de 600 de lei în 8 luni, mai beneficiază de scutire de la coplată timp de 4 luni. După care iar trebuie să adune tichete…

Antoniu Mocanu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Cea mai mare suprafata agricola din judet este lucrata de privati
CARAȘ-SEVERIN - Din cele 28.362 de hectare recoltate vara aceasta, numai 5.882 de ha au fost muncite de agricultorii [...] mai multe »
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Cum va arata Govandariul cu noul tramvai
REŞIŢA - Specialiştii implicaţi în proiect au pus la dispoziţia publicului un clip care arată cum se va schimba [...] mai multe »
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou