Reactualizat la:

Se cară ciment, nu elevi?

Se cară ciment, nu elevi?
REŞIŢA – În unele localităţi, microbuzele şcolare au primit altă destinaţie decât transportul elevilor.

 (4 comentarii)

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a atras atenţia asupra modului în care sunt folosite microbuzele şcolare.

Pentru optimizarea efortului financiar, anul acesta s-a pus accent pe restructurarea unităţilor de învăţământ – unităţile care au sub 200 de elevi au devenit structuri, iar cele foarte mici au fost comasate – aşa încât, acolo unde este cazul, elevii se deplasează cu aceste microbuze.

Însă circulă zvonuri cum că, în unele localităţi, microbuzele destinate transportului elevilor sunt folosite de Primărie pentru a căra mărfuri, de la saci cu ciment şi până la alte lucruri. Alteori, elevii sunt nevoiţi să călătorească cu microbuzele vechi pentru a nu fi uzate cele noi.

Este cunoscut faptul că în mediul rural mulţi copii au abandonat şcoala, deoarece era la mare distanţă şi nu aveau mijloc de transport. Aceste microbuze sunt aşadar şi o soluţie la abandonul şcolar.

Reamintim că, în acest an, Caraş-Severin a mai primit 21 de microbuze şcolare, achiziţionate de Ministerul Educaţiei. O altă problemă ar fi şi deplasarea profesorilor navetişti, care, au asigurat reprezentanţii ISJ, va fi şi ea soluţionată.

Oana Copocean

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primarul Reşiţei îi arată obrazul şefei PSD Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Mai mult, Nelu Popa susţine că nu a văzut niciodată „un om aşa periculos ca Luminiţa Jivan, [...] mai multe »
Şeful Poliţiei Rutiere Timiş este noul şef al Poliţiei cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Comisarul Florin Turnagiu va prelua frâiele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin! mai multe »
S-a răsturnat în şanţ, la Oţelu Roşu
OŢELU ROŞU - Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în [...] mai multe »
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou