Reactualizat la:

Se ascut sabiile in PSD Caras-Severin

Se ascut sabiile in PSD Caras-Severin
Scris de N.C. - CARAŞ-SEVERIN – După demisia lui Ion Mocioalcă, tabăra care o vrea pe deputatul Luminița Jivan în fruntea organizației județene transmite șefilor interimari că primarii vor fi cei care vor stabili noua conducere. Asta după ce unul din vicepreședinții organizației, Flavius Nedelcea, a precizat că trebuie respectat statutul partidului în desemnarea unei noi conduceri.

„În ceea ce privește preluarea conducerii organizației judetene, în momentul de față acest lucru se face conform Statutului PSD. Orice altă manieră de preluare a conducerii contravine normelor statutare pe care avem obligaţia de a le respecta indiferent de funcția politică, administrativă ori prima cifra a CNP-ului. În acest moment, în PSD trebuie să guverneze regulile statutare și nu puterea unor grupuri!”, a precizat vicele Nedelcea.

Cuvinte nu pe placul susținătorilor Luminiței Jivan, care, prin vocea primarului de la Gîrnic, Nicolae Tismănariu, au reacționat vehement: „Dle vicepreședinte al Consiliului Județean, ați fost plecat din țară în ultima lună? Conducerea PSD CS nu o preluați dumneavoastră cu cine doriți dumneavoastră. Conducerea o vom stabili noi, primarii, pentru că noi ducem luptele politice prin comune, dumneavoastră sunteți beneficiari de scaune și funcții. Și noi, primarii, știți pe cine susținem? Funcția de președinte PSD CS nu se lasă moștenire, cum ați dori dumneavoastră”.

În momentul de față, conform Statutului partidului, PSD Caraș-Severin este condus de președintele executiv Ioan Crina, până la organizarea de noi alegeri pentru șefia filialei județene.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Şase note de zece la matematică şi niciuna la română
CARAŞ-SEVERIN - Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au [...] mai multe »
Şi copiii au sărbătorit cu poliţiştii
REȘIȚA - Ziua Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, a prilejuit şi anul acesta o serie de acţiuni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou