GĂRÂNA – În perioada 11-14 iulie 2019, nume importante ale jazz-ului european, nordic şi american vor urca pe scenă la cea de a 23-a ediţie a Gărâna Jazz Festival.
Jeff Berlin, Dennis Chambers, David Sancious, Oz Noy, dar şi John Surman, Lars Danielsson & Paolo Fresu se alătură saxofonistului norvegian Jan Garbarek în line-up-ul festivalului, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Gărâna Jazz Festival îşi întâmpină publicul cu proiecte artistice care aduc împreună lumi muzicale diverse, puternice şi experimentale. Va fi o călătorie nouă, la fel ca fiecare ediţie de festival petrecută în vârf de Semenic, în natură, între prieteni şi iubitori de jazz.
Iubitorii de jazz vor avea posibilitatea, la ediţia din acest an a festivalului, să fie printre primii care vor descoperi cel mai recent album al apreciatului pianist italian Giovanni Guidi. „Avec le temps“ a fost lansat în martie 2019 la ECM Records şi va fi adus la viaţă în formatul unui cvintet de excepţie, alături de Joao Lobo (tobe), Francesco Bearzatti (tenor saxofon), Roberto Cecchetto (chitară), Thomas Morgan (bass).
La ediţia din 2019, concertele din cadrul Gărâna Jazz Festival se vor desfăşura pe trei scene: în Poiana Lupului, la Biserica Catolică din satul Văliug şi la Hanul La Răscruce, locul în care a avut loc prima ediţie a festivalului, în urmă cu 23 de ani. Biletele se găsesc pe www.bilete.ro.
N.C.