Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Grație șarmului de povestitor el și-a lansat volumul „Valea cu ierburi amare“ care îi completează ciclul romanesc.

Seria de povestiri „Snopul nelegat“ pe care le-a scris în perioada 2003-2013 s-a îmbogățit cu acest nou volum publicat la Editura „Palimpsest“ din București, lansarea având loc săptămâna trecută în Aula „1 Decembrie 1918“ a Primăriei. Au participat oficialități, oameni politici, elevi, profesori și scriitori din Caransebeș, Reșița, Timișoara și București, evenimentul fiind organizat de Biblioteca Municipală „Mihail Halici“. Manifestarea a fost moderată de directorul bibliotecii municipale, Mircea Moscovici, care a vorbit despre dubla ipostază a autorului, aceea de sculptor și de scriitor.

Ca fan al sculptorului, scriitorul și regizorul Ioan Cărmăzan a spus că există un rest încă, în carte, un rest care se numeşte Bata Marianov. El e personajul. Dar, altfel, el se depărtează de povestea personală, ajunge la nivelul la care, mixând mai multe personaje din jurul lui, reuşeşte să descopere personajul literar şi atunci personajul literar este un fel de invenţie a lui, care porneşte de la un personaj real, ceea ce, de fapt şi de drept, este drumul spre marea literatură“.

Pe de altă parte, editorul Ion Cocora, poet și critic de teatru, a remarcat „că această carte-eseu esenţializează scrisul lui Bata, îl proiectează într-o scriitură post-modernă, dar nu numai atât, ci şi într-o formulă de proză de ultimă oră, dar, spre deosebire de cei care experimentează acest gen de proză, Bata Marianov are ceva cu totul şi cu totul special – are în urma lui o experienţă colosală şi, atunci, el devine credibil şi, deci, cartea te interesează, te emoţionează, îţi dă bobârnace şi nu te lasă să adormi pe filă”.

Despre inițiatorul Parcului de sculptură monumentală din Caransebeș, unic în România, au mai vorbit senatorul Marcel Vela și primarul Felix Borcean, iar actrița Dana Pocea a citit câteva pagini din acest volum. În discursul său, autorul a precizat că, deși se aseamănă, a scrie nu e același lucru cu a sculpta: „Dacă n-ai găsit altceva pe care să-l aşezi într-o anumită constelaţie, de altă natură, într-o altă structură, a descrie sau a reda ceea ce ai trăit sau simţit nu este chiar aşa de complicat. A te ridica, însă, până la nivelul literaturii, acum îmi dau seama, înseamnă să mergi pe un drum anevoios şi nu ştiu cât de departe voi reuşi să duc această plăcere pe care mi-am asumat-o. Spun asta fiindcă îmi face la fel de mare plăcere să scriu, pe cât, în tinereţe, îmi făcea să sculptez. Şi acum îmi place asta, dar parcă mai mult să scriu”.

În cadrul aceluiași eveniment a fost lansat și primul număr din noua serie a revistei „Interferențe“, publicată sub egida Casei de Cultură „George Suru“.