REȘIȚA – Un om rosteşte pe zi sute de cuvinte, iar când are ocazia chiar mii. Ce bine că nu le scriem pe toate! Am scoate toţi cărţi după cărţi, fără sens şi fără titluri. Dar le rostim, dând formă gândurilor noastre.
Cum altfel ne-am putea descrie mai bine decât zugrăvindu-ne prin propriile cuvinte? Ar mai avea ele vreun sens fără noi? Ce ar fi iubirile, dezamăgirile, reuşitele, eşecurile, fericirile, tristeţile noastre fără cuvinte? Dragoste, noroc, te rog, iartă-mă, mulţumesc, idiotule, eşti minunat, ieşi afară, mă scoţi din minţi, cum te simţi, să ai parte de bine, o zi minunată, vise, haos, suflet, linişte, promit; cuvinte şi expresii care înseamnă ceva dacă le rostim, dar mai ales CUM le rostim.
Cam toţi spunem că nu ne pasă de ce se vorbeşte în jur, că vorbele nu ne ating. Ne place să părem puternici, indiferenţi, ignoranţi, unici săpâni ai realităţilor noastre. Numai că nu e chiar aşa. Sigur, ar fi ideal să fim imuni la cuvintele celor din jur, mai ales când izul acestora este răutăcios. Dar tuturor ne pasă. Suntem afectaţi de cuvintele şi vorbele ce ne nedreptăţesc, ne dor cele urâte şi ne mângâie cele frumoase. Vorbele grele sapă în noi, cele curate ne luminează. Cuvântul ridică şi coboară. Un nume, un suflet, un caracter. Puterea minţii nu o măsurăm prin nepăsarea faţă de cuvintele ce plutesc în jur, ci prin felul în care reacţionăm. Şi cel mai important este ca, atât cât putem, să nu folosim cuvinte grele, să nu vorbim de rău. Să evităm cuvintele urâte, să le ignorăm pe cele rostite la adresa noastră. Indiferenţa este mai bună decât răzbunarea, fiind răspunsul perfect atunci când primeşti ceva urât. Nu este foarte greu să renunţăm la insulte, jigniri, ironii sau să ţinem isonul la bârfe. Un moment, o stare, o situaţie, o atitudine se schimbă cu o vorbă bună. Un cuvânt sec îndepărtează, o şoaptă dulce crează un univers de bucurie.
Şi mai e ceva. Nu trebuie doar să rostim cuvinte, important este şi momentul în care le rostim. Nu poţi spune cuiva pe care îl doare măseaua că au înflorit salcâmii şi nici cel căruia i-a ars casa că viaţa e roz. Degeaba spui lucruri frumoase cuiva care are nevoie de linişte, sau care are nevoie să vorbească. Trebuie să şi ascultăm cuvinte pentru a le da valoare.
Iar asta pentru că, în spatele fiecărui cuvânt rostit, suntem noi. Putem crea sau distruge. Cert este că prin cuvinte scriem şi ştergem pagini de viaţă. În fiecare zi ne scriem şi ne ştergem pe noi…
Foto: pastratilinisteainsuflet.blogspot.ro