Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Consideră primarul Mihai Stepanescu, analizând o recentă decizie a consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar cărăşean.

Problema comasărilor şcolilor reşiţene a fost adusă recent în centrul atenţiei consilierilor locali de către directorul uneia dintre instituţiile care urmau să fie afectate de această procedură, situaţia fiind ulterior analizată la modul cel mai serios de către edilii urbei. Încă de atunci, din a doua jumătate a lui decembrie 2013, reprezentanţii urbei vorbeau despre faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a răspuns la timp solicităriii consiliului local vizând eventualele modificări ale structurii reţelei şcolare, motiv pentru care aleşii urbei au votat-o aşa cum era deja conturată. Abia după ce actul decizional a fost luat, Inspectoratul a decis să comaseze diferite şcoli reşiţene.

Viceprimarul Ioan Crina a explicat că, până ce vor exista temeiuri legitime, reţeaua şcolară îşi va păstra structura, explicând ce restructurări cuprindea decizia celor de la ISJ Caraş-Severin: „De exemplu, Şcoala Generală nr. 9 mergea la Colegiul Economic, Generală 7 la Liceul de Artă, Generală 8 la «Traian Vuia», Colegiul Tehnic Cărăşan la Colegiul Tehnic sau Generală 1 la Generală 2″.

„Prin Legea învăţământului şi ordin al ministrului, au fost stabilite câteva criterii pentru a crea acele unităţi şcolare de sine stătătoare sau centre bugetare, a precizat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. De la 52, câte erau cândva, numărul lor a scăzut la 25, apoi la 23, am ajuns la 20, iar acum continuă comasarea, după cum m-au informat colegii. Dar le-am dat un răspuns scris. Vom analiza toată treaba asta, cu comasarea cu justificare sau fără, făcută în pripă. Eu aş vrea ca pentru acele comasări ale unităţilor şcolare din Reşiţa să fie consultaţi şi reşiţenii, cu optică de Reşiţa, nu toată de Caransebeş. Cred că am spus ceva prin asta. Am înţeles că doi domni inspectori au fost nu ştiu pe unde, prin centrul ţării, şi acolo o variantă era să le comaseze aşa repede. Păi haideţi să vedem analiza cost per elev, care ne este favorabilă nouă, administraţiei locale! De analiza asta s-a ţinut cont sau nu? De distanţă şi de celelalte aspecte de întreţinere a utilităţilor? Nu ne-am prea grăbit cu un răspuns în cadrul forului legislativ local. Putem spune dacă este bine sau nu după ce se analizează şi în comisii, şi din punct de vedere tehnic, şi economic, toate aceste idei. Mi s-a părut că s-a dat drumul cam repede la o concluzie, că ar fi bine şi cu rost să fie comasate. Cred că ar trebui să fie întrebaţi şi cei care lucrează direct, din Reşiţa, şi cei care finanţează, tot din Reşiţa. Cu respect pentru cei din alte părţi, care fac naveta”.

Cum sunt relaţiile dintre palatul administrativ municipal şi cel al educaţiei cărăşene? „La şedinţele de consiliu local (…) de la inspectorat, din câte-mi aduc aminte, n-am prea văzut pe nimeni, remarca primarul, în contextul în care problema comasărilor a fost ridicată de către directorii de şcoli într-o astfel de şedinţă. În mandatul meu de primar independent am avut cel puţin şase sau şapte întâlniri cu directorii, şi mai ales cu cei economici, cu juriştii care nu ştiau pe cine reprezintă – inspectoratul sau şcolile. Cred într-o relaţie bună, dar nu pripită. Am făcut publice două rapoarte de audit, mai ales că acel compartiment al nostru a lucrat şi lucrează în continuare. Şi am solicitat schimbarea celor doi directori de la două licee din Reşiţa sau promovarea lor. Dom’le, nu-s buni administratori, n-aţi înţeles?! Puneţi-i purtători de cuvânt, miniştri, ce vreţi! Ni s-a comunicat că, din punct de vedere profesional, ei sunt buni. Da, dar să conducă altcineva, poate portarul, şoferul sau altcineva! Am creat şi la Colegiul Economic condiţii nu mai ştiu de care, dar haideţi să ne uităm la cheltuieli! Nu poate să meargă apa două săptămâni şi să nu vadă nimeni! Să nu vadă la «Traian Vuia» absolut nimeni, dom’le – că-s drumuri importante pe acolo –, că două săptămâni s-a consumat curent cât cuprinde! Cine plăteşte? Nu noi, din banii cetăţenilor?”.

Şeful administrativului reşiţean a promis că tema comasărilor va fi reluată la începutul acestui an, cu analiza tuturor motivaţiilor ce au dus la necesitatea unei astfel de măsuri: „Se vor comasa sau nu. Cu avizul consiliului local şi al primăriei sau fără. Să le comaseze fără, dacă nu vor! (…) Eu cred că această decizie a fost luată în grabă, fără consultarea directorilor şi a finanţatorilor”.

Primarul Mihai Stepanescu a lansat, totodată, şi o invitaţie pentru cei de la ISJ Caraş-Severin: „După o analiză, după motivaţii, în prezenţa noastră şi a mass-media, ar trebui să ne spună de ce vor comasări şi cu rost şi fără rost. Au interese poate de altă natură, politice sau nu? Rapoartele de audit cuprind persoane cu susţinere politică”. Şi de această dată edilul s-a arătat deschis să arate celor interesaţi rapoartele de audit pentru liceul Traian Vuia şi Colegiul Economic, precum şi adresele înaintate ministerului de resort.

Antoniu Mocanu