Reactualizat la:

Scoateţi mieii la control

Scoateţi mieii la control
REŞIŢA – OPC a aplicat 13 avertismente şi opt amenzi contravenţionale în cuantum total de 32.500 de lei, iar peste 150 kg de produse au fost oprite de la comercializare temporar.

Pentru ca „surprizele“ neplăcute să lipsească de pe masa cărăşenilor, inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin a plecat în control.

„Au fost verificaţi un număr de 30 de operatori economici din judeţ, fiind verificate produsele specifice Sărbătorilor Pascale“, a spus Doina Bălteanu, inspector şef adjunct OPC. Surprize, surprize!

Din cei 30 de agenţi economici verificaţi, nu mai puţin de 21 au fost surprinşi încălcând legea.

Mai grav este că inspectorii OPC au decis că şase kg de produse care urmau să ajungă în farfuriile cărăşenilor vor fi oprite definitiv de la comercializare. Şi asta pentru că abia acum, cu două zile înainte de Paştele Catolic, începe adevărata nebunie în pieţe.

Şi Autoritatea de Sănătate Publică a făcut controale, aceştia au controlat 31 de agenţi economici şi au aplicat şase avertismente, o amendă şi au suspendat activitatea pentru patru agenţi economici.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou