BOCȘA – Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a Cupei Golden Kids la handbal băieți, juniori IV. La această competiție organizată de A.C.S. Golden Kids Bocșa, Primăria și Consiliul Local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură Bocșa, cu sprijinul părințiilor, ArenaPub Bocșa si SC PATROM SRL, au participat trei echipe: ACS Golden Kids Bocșa, CS Victoria Nădlac și Școala Gimnaziala Nr. 7 „Sf. Maria” Timișoara.
După disputarea partidelor, cea mai înaltă treaptă a fost ocupată de Șc. Gimnazială Nr. 7 „Sf. Maria” Timișoara, urmată pe locul II de C.S. Victoria Nădlac, iar pe locul III s-au clasat gazdele de la A.C.S. Golden Kids Bocșa.
„Ne bucurăm ca am reușit acum ceva timp să dăm drumul și la secția de handbal băieți în cadrul clubului și mai ales să organizăm și prima competiție acasă. După 4 ani pot spune că avem ceva experiență în organizarea de competiții, dar fiind prima destinată băieților au fost și câteva emoții, dar constructive. La final totul a ieșit bine, așa cum ne așteptam și asta datorită în primul rând părinților care ne-au fost alături și cărora vrem să le mulțumim. Mulțumim și colegilor noștri de breaslă, Emil Cosmescu, profesor la Școala Gimnazială Nr. 7 din Timișoara și Helmuth Bernhardt, antrenorul echipei Victoria Nădlac, pentru că au onorat invitația la competiția noastră și sperăm să colaborăm în viitor și pentru alte turnee. Mulțumim și administrației locale pentru că ne pune la dispoziție sala de sport pentru a ne desfășura antrenamentele și competițiile și, în special, domnului Dan Liuț, care și-a rupt din timpul său pentru a oficia festivitatea de premiere. Fiind primul turneu acasă, emoțiile s-au văzut și în jocul băieților, care s-au descurcat onorabil. Important la această vârsta nu ar trebui să fie scorul de pe tabelă, ci să joace cât mai multe meciuri pentru că progresul o să se vadă de la partidă la partidă. Doresc să le mulțumesc și celor care ne spinjină mereu și anume ArenaPub din Bocșa și SC. Patrom SRL”, a declarat Claudiu Mureșan, vicepreședinte A.C.S. Golden Kids Bocșa.
Ștefan Moraru/ Bogdan Ionuț Bosioc
FOTO: Claudiu Mureșan