BERZOVIA – Graţie unei finanţări de aproximativ două milioane de euro, venite de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Clădirea în care-şi desfăşoară orele preşcolarii şi elevii claselor primare şi gimnaziale din Fizeş va fi demolată. În locul ei se va ridica o construcţie nouă şi modernă, care le va oferi elevilor confortul de care se bucură şi cei care învaţă la oraş. Pentru ca această investiţie să devină realitate, conducerea Primăriei Berzovia, de care aparţine şi satul Fizeş, a semnat anul trecut în octombrie un contract de finanţare, de aproape două milioane de euro, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
„Lucrăm acum la proiectul tehnic şi sper să scoatem cât mai repede lucrarea la licitaţie. Şcoala va fi dărâmată şi se va construi una nouă. Actuala şcoală este curată şi frumoasă, dar condiţiile, trebuie să recunoaştem, sunt vitrege. După ce este gata construcţia nouă, vom separa grădiniţa de şcoală. Proiectul se va derula pe un an şi jumătate, nu vor fi probleme cu elevii, pentru că îi vom aduce la şcoală, la Gherteniş, cu microbuzele. Avem suficiente săli libere aici. Sperăm să începem lucrările în vară şi să le încheiem până la sfârşitul lui 2019“, a declarat Ioan Pop, primarul comunei Berzovia.