CORNEREVA – … şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională agricolă, singura de acest gen din judeţ şi care, actualmente, funcţionează în satul Cornereva. Aceasta a fost înfiinţată în 2015, iar pentru că în toţi aceşti ani a reuşit să-şi facă un nume, la Cornereva fac zilnic naveta şi copii din satele Cornea şi Iablaniţa.
În 2018, primarul Nicolae Novăcescu a semnat, cu reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), un contract în vederea reabilitării şi modernizării şcolii primare din Bogîltin, unde urmează să fie mutate clasele de la „Profesională“. În anul şcolar trecut, aici învăţau nu mai puţin de 53 de elevi. Odată cu semnarea contractului de finanţare, Novăcescu a urmat toţi paşii necesari pentru demararea propriu-zisă a lucrărilor. „Proiectul de reabilitare a școlii este în faza de evaluare şi aşteptăm să se încheie această procedură pentru a cunoaşte numele câştigătorului, al celui care se va ocupa de derularea lucrării. Sper să nu avem contestaţii şi să începem imediat, chiar din această toamnă mi-aş dori. Acest lucru nu îi va afecta pe copii, căci avem unde să-i mutăm, avem clase suficiente la şcoala din Cornereva“, a declarat primarul Nicolae Novăcescu.
Pentru reparaţii şi modernizări, administraţia locală are la dispoziţie aproximativ 270.000 de euro. Banii vor fi folosiţi pentru repararea acoperişului şi a faţadei, pentru zugrăvirea interioarelor, dar şi pentru schimbarea instalaţiei electrice şi pentru modernizarea grupurilor sanitare. Nu în ultimul rând, laboratoarele vor fi dotate cu aparatură şi materiale didactice necesare unei şcoli profesionale agricole. Lângă şcoală se va amenaja şi o bază sportivă, cu teren sintetic, pentru care contractul de finanţare cu cei de la AFIR a şi fost semnat deja.