BERZASCA – Peste 100 de elevi şi voluntari au vizitat sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Berzasca în cadrul programului „Să ştii mai multe să fii mai bun”.
Elevii Şcolii gimnaziale din Berzasca au fost însoţiţi de voluntari din Spania şi Cipru care sunt veniţi în localitate prin programul Erasmus+. Reprezentanții Poliţiei de frontieră le-au explicat elevilor principalele atribuții ale acestei instituţii.
Ulterior le-a fost prezentată tehnica din dotare, laboratorul criminalistic, mijloacele de transport şi o autospecială care funcţionează pe principiul termoviziunii. Atenţia şi receptivitatea de care au dat dovadă elevii, profesorii şi voluntarii au fost răsplatite cu un exerciţiu demonstrativ.