Reactualizat la:

Schimburi culturale romano-franceze

Schimburi culturale romano-franceze
REŞIŢA – Pentru câteva zile o delegaţie franceză se află la Constantin Daicoviciu, comună cu care a dezvoltat relaţii de colaborare.

Rectifica

O delegaţie franceză condusă de vicepreşedintele Consiliului General al Departamentului Ain şi primar al localităţii Montrevel-en-Bresse, Jean-Pierre Roche, s-a întâlnit joi, 10 ianuarie, cu vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova.

La discuţii a participat şi primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, la invitaţia căruia oaspeţii francezi se află în judeţ. De fapt, este vorba despre un proiect de schimburi culturale, derulat între Primăria comunei Constantin Daicoviciu şi localitatea Montrevel-en-Bresse. La fiecare al doilea an, elevi din localitatea cărăşeană petrec un stagiu de zece zile la familii din Franţa şi sunt la rândul lor gazde pentru elevii francezi. În baza acestei bune colaborări, în satul aparţinător comunei Constantin Daicoviciu, Maciova, au fost puse bazele unui centru multifuncţional, care va fi dotat, zilele acestea, cu mobilier nou, donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse.

În cadrul discuţiilor purtate joi, ambele delegaţii au subliniat importanţa păstrării bunelor relaţii de colaborare, Ionesie Ghiorghioni exprimându-şi dorinţa ca proiecte de acest gen să fie demarate şi cu alte comunităţi din Caraş-Severin. Delegaţia din Montrevel-en-Bresse se va afla azi la Zăgujeni şi Sacu, unde sunt pregătite expoziţii cu desenele mai multor elevi şi va fi susţinut un scurt spectacol cu cântece şi poezii recitate în limba franceză.

O altă vizită, de această dată la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Caransebeş, este programată tot vineri, de la ora 14.00. Sâmbătă, la centrul multifuncţional din satul Maciova va fi adus mobilierul donat de Asociaţia Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse, prilej pentru punerea în scenă a unei piese de teatru şi pentru susţinerea unui concert pregătit de biserica baptistă din localitate.

Din delegaţia franceză au mai făcut parte: Christiane Colas, primarul localităţii Confrançon şi vicepreşedintele Comunităţii Comunelor, Pascale Tolfa, viceprimarul localităţii Marsonnas, Jocelyne Wlassewitch, preşedintele Asociaţiei Cooperare şi Solidaritate Internaţională din Montrevel-en-Bresse şi Annie Mignot, responsabil de schimburile cu România din cadrul aceleiaşi asociaţii.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Cum va arata Govandariul cu noul tramvai
REŞIŢA - Specialiştii implicaţi în proiect au pus la dispoziţia publicului un clip care arată cum se va schimba [...] mai multe »
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou