Reactualizat la:

Scapa de aparatura veche si castiga alta noua

Scapa de aparatura veche si castiga alta noua
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Aşa sună invitaţia făcută de municipalitate, adresată reşiţenilor care încă mai au pe acasă aparate vechi.

Rectifica

O nouă campanie de colectare a deşeurilor provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE) a fost programată pentru sâmbătă, 25 aprilie, în organizarea municipalităţii reşiţene, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec.

Pentru derularea campaniei, au fost instituite 12 puncte provizorii de colectare, dintre care şapte în municipiu, iar alte cinci în localităţile aparţinătoare. Astfel, la Reşiţa vor funcţiona punctele de la şcolile gimnaziale nr. 2, 7 şi 9, din Parcul Copilului (fostul Parc al Siderurgistului), de la Colegiul Tehnic Reşiţa (vizavi de sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin), de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ şi din Centrul de Colectare RoRec (la intersecţia străzii Căminelor cu Aleea Albăstrelelor). La nivelul localităţilor aparţinătoare, vor funcţiona puncte de colectare în căminele culturale din Câlnic, din Cuptoare, din Ţerova şi din Moniom, precum şi în curtea fostului atelier din Doman.

Pentru preluarea de la domiciliu a deşeurilor voluminoase, cei interesaţi trebuie să sune la unul dintre următoarele numere de telefon: 0800/444.800 – apelabil gratuit – sau 0751/302.119 (la RoRec), 0255/211.692, interior 173, sau 0255/210.258 (la Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu al Primăriei Reşiţa). Aceste numere sunt disponibile pentru această campanie începând de marţi, 21 aprilie, până sâmbătă, 25 aprilie, între orele 9.00 şi 15.00.

Reşiţenii care vor preda frigidere, combine, lăzi şi vitrine frigorifice vor primi patru cupoane valorice de 10 lei fiecare, iar pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, uscătoare de haine şi aparate de aer condiţionat, câte două cupoane. Acestea se acordă numai dacă aparatura este completă şi pot fi utilizate în orice magazin care acceptă bonuri.

Reşiţenii care predau DEEE-uri pentru care nu se beneficiază de bonuri valorice primesc în schimb bilete de tombolă. Tragerea la sorţi va avea loc în luni, 27 aprilie, la ora 12.00, în sala de şedinţe de la parterul palatului administrativ municipal, ocazie cu care vor fi premiaţi şi voluntarii implicaţi în campanie. Premiile oferite în cadrul campaniei sunt: trei cafetiere, două fiare de călcat, trei mixere, un cuptor cu microunde, două aspiratoare şi o maşină de găurit.

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Zi lucratoare pentru permanenta
CARAŞ-SEVERIN - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi Serviciul [...] mai multe »
Tarife intrate la apa
REȘIȚA - Aleşii urbei au modificat unele dintre taxele speciale practicate pentru serviciile prestate de Complexul de [...] mai multe »
La perchezitii, s-au numarat si tigarile
CARANSEBEȘ - Opt percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar face contrabandă cu ţigări au fost puse în [...] mai multe »
Rujeola a facut a doua victima
CARAŞ-SEVERIN - Un băieţel din Gherteniş, în vârstă de doar opt luni, a murit de rujeolă, vineri, la un spital [...] mai multe »
Vremea si-a facut mendrele in judet
CARAŞ-SEVERIN - Anul trecut a fost unul bogat în evenimente neplăcute, fiind înregistrate peste 300 de atenționări [...] mai multe »
Nu vrei cu banii jos? Platesti cu cardul…
CARANSEBEȘ - Contribuabilii din municipiul de pe Timiș și Sebeș au de-acum posibilitatea achitării taxelor şi [...] mai multe »
De ce atat? Pentru ca asa trebuie…
REȘIȚA - Tarifele care vor fi practicate de deponeul ecologic de la Lupac, odată ce acesta va fi dat în funcțiune, [...] mai multe »
Se lucreaza doar pentru morti
REȘIȚA - Chiar dacă zilele de 23 şi 24 ianuarie sunt libere pentru sectorul public, decesele trebuie înregistrate [...] mai multe »
Doi topografi au murit la Herculane
BĂILE HERCULANE - Un posibil accident de muncă în urma căruia au murit doi topometriști s-a produs în stațiunea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou