Reactualizat la:

Scandal la US Open: Serena Williams s-a certat cu arbitrul

Scandal la US Open: Serena Williams s-a certat cu arbitrul
Serena Williams (36 de ani) a provocat un scandal monstru în finala US Open, pe care a pierdut-o în favoarea lui Naomi Osaka, scor 6-2, 6-4.

Rectifica

Americanca s-a certat cu arbitrul, cu supervizorii şi a fost penalizată cu un game, iar organizatorii turneului din SUA au avut o reacţie neaşteptată: au lăudat-o pe Serena şi, indirect, i-au cerut scuze printr-un comunicat, notează Mediafax.

Organizatorii US Open au ţinut însă să o felicite pe Serena Williams pentru modul în care s-a comportat în momentul festivităţii de premiere.

“Ceea ce Serena a făcut pe podium astăzi a arătat o clasa măreaţă şi mult fair-play. Acesta a fost momentul lui Naomi, dar Serena şi-a dorit să se bucure de el. A fost o mişcare de clasa din partea unei mari campioane. Ceea ce Serena a reuşit în acest an a fost cu adevărat incredibil. Continuă să fie o inspiraţie!”, a declarat Katrina Adams, preşedintele Federaţiei Americane de Tenis, organizatoare turneului.

Poziţia organizatorilor a fost una în care cer scuze indirect Serenei Williams, care i-a şi strigat arbitrului în timpul finalei că trebuie să îşi ceară scuze pentru a ceea ce a provocat.

“Decizia arbitrului de scaun a fost finală şi nu putea fi revizuită de arbitrul turneului sau de supervizorul, după ce aceştia au fost chemaţi pe teren”, se arată în comunicatul remis presei.

Totuși, WTA a anunţat, duminică, faptul că va investiga comportamentul Serenei Williams din finala US Open, pentru a stabili dacă jucătoarea americană va fi sancţionată.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Itana Grbic a semnat cu CSM București
Conducerea echipei de handbal feminin, CSM București a realizat un transfer de marcă, reușind să obțină semnătura [...] mai multe »
Stadionul Steaua nu va fi gata în totalitate pentru Campionatul European din 2020
Unul dintre constructorii care se ocupă de stadionul din Ghencea a anunţat că arena nu va fi gata în totalitate [...] mai multe »
Romanian Endurance Series, singurul campionat de anduranță din țară, revine în 2019
Singurul campionat autohton de anduranță, Romanian Endurance Series, revine în 2019 cu o grilă mai bogată, un [...] mai multe »
Cristiano Ronaldo: Nu mi-e dor nici de Spania, nici de Real Madrid
În vara anului 2018 Zinedine Zidane și Cristiano Ronaldo au plecat de la Real Madrid. După 10 luni, tehnicianul [...] mai multe »
Reprezentativa de spadă a ratat medaliile de bronz
Formația de spadă a României s-a clasat pe locul patru în proba pe echipe a Campionatului European de scrimă pentru [...] mai multe »
CSM București își face echipă de “5 stele”
Laura Chiper, Carmen Martin, Crina Pintea, Nora Mork, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Andreea Klikovac și Linea [...] mai multe »
Nora Mork a semnat cu CSM București
Zvonurile cum că, handbalista de origine norvegiană Nora Mork (27 de ani) ar evolua din vară pentru echipa de handbal [...] mai multe »
Rafael Nadal: Lui Nick Kyrgios îi lipseşte respectul normal pentru adversar
Rafael Nadal a pierdut joi dimineaţa, la Acapulco, meciul din optimi, împotriva australianului Nick Kyrgios, scor 6-3, [...] mai multe »
Alessio Romagnoli este dorit de Manchester United și Chelsea
Alessio Romagnoli (24 de ani) poate părăsi Milanul după 4 ani. Fundaşul central este dorit de doi granzi din Premier [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou