Reactualizat la:

Scade dobanda, cresc incasarile

Scade dobanda, cresc incasarile
Scris de F.R. - CARAŞ-SEVERIN – Teoriile economiei finanţelor au fost testate de membrii CARP Caraş-Severin pe parcursul anului.

Rectifica

Încasările realizate de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Caraş-Severin, pe primele şapte luni ale acestui an, au crescut cu aproape 17 procente. „Până în 2015, dobânda la CARP Caraş-Severin a fost de 6% pe an, iar Consiliul director a decis ca, începând cu anul 2016, dobânda să fie scăzută la 5%, în comparaţie cu alte CARP-uri din ţară, unde dobânda este între 11 şi 14%. Rezultatele financiare arată că volumul de împrumuturi încasat, pe primele şapte luni ale anului în curs, este în creştere, cu 16,87%. De asemenea, fondul social al membrilor CARP este în creştere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 24%. Cotizaţia pe membru, anul trecut, era de 1.279, iar în acest an, de 1.486, ceea ce înseamnă o creştere de 16,18 procente”, a declarat Aurelia Bonţe, preşedintele filialei judeţene a CARP.

Spre comparaţie, în primele şapte luni din 2015, suma împrumutată se ridică la 3,4 milioane lei, numărul membrilor care s-au împrumutat la CARP Caraş-Severin a fost de 1.700, iar în acest an, pe aceeaşi perioadă, s-au împrumutat peste 2.000 de persoane, suma totală ajungând la 4,7 milioane lei. Doar în luna iulie, CARP Caraş-Severin a acordat împrumuturi în valoare de 678.000 de lei, mai mari decât în aceeaşi lună a anului trecut cu 12%.

„Membrii noştri se împrumută pentru diferite investigaţii sau intervenţii medicale, pentru plata combustibililor pentru iarnă ori pentru că gospodăriile lor au avut de suferit din cauza inundaţiilor. Din fericire, doar 1% din numărul împrumutaţilor nu reuşesc să achite ratele la timp, însă îşi acoperă datoriile după ce sunt somaţi”, a adăugat Bonţe. Numărul membrilor Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Caraş-Severin este de 3.325 de persoane.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Restante achitate la zi
CARANSEBEȘ - 190 de persoane cu handicap din Caransebeș și 71 de asistenți ai acestora sunt cu salariile și [...] mai multe »
Pe urmele lui Nicu cel nebun
REŞIŢA - Bata Marianov trăieşte între două limbi, fapt care la nivel de mentalităţi generează un personaj [...] mai multe »
Aproape 700 de politisti vor pazi votul
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne promit derularea alegerilor parlamentare în siguranţă, fiind luate o serie de [...] mai multe »
Talharii de pe Gladiolelor au fost prinsi
REŞIŢA - Poliţiştii au reuşit să dea de urmele celor trei adolescenţi reşiţeni şi bocşeni bănuiţi că ar fi [...] mai multe »
Ne asteapta un weekend de foc
CARAŞ-SEVERIN - A caracterizat prefectul judeţului, Florenţa Albu, sfârşitul de săptămână al alegerilor [...] mai multe »
Mai multi calatori prin frontierele carasene
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia de Frontieră cărăşeană a prezentat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, [...] mai multe »
Continuam sa pierdem padurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă Radarul Pădurilor a dat zero rezultate în Caraş-Severin, oamenii legii au confiscat [...] mai multe »
Ruleta ruseasca pentru Matilda
REȘIȚA - Privind fotografia, am fi tentaţi să credem că Ivan l-a executat pe Max în stil mafiot. Motivul ar fi [...] mai multe »
Piruete rutiere pe Pasajul Nera
CARAȘ-SEVERIN - Un accident de circulaţie s-a produs joi, 8 decembrie, în jurul orei 17.00, pe pasajul central din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou