În dimineaţa zilei de 22 aprilie 2011, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Moldova Veche au desfăşurat o acţiune specifică în zona de competenţă utilizând sistemul de supraveghere video pe Dunăre. La km fluvial 1.042, în apele teritoriale româneşti, a fost observată o ambarcaţiune în care erau două persoane.
„Deoarece este perioadă de prohibiţie, oamenii legii au luat măsura identificării celor doi. Poliţiştii au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni sârbi iar în barca cu număr de înregistrare sârbesc au fost descoperite trei plase de pescuit în lungime totală de 300 m“, a spus Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al IJPF Caraş-Severin. Pentru continuarea cercetărilor cei doi sârbi în vârstă de 39, respectiv 42 de ani au fost conduşi la sediul S.P.F. Moldova Veche. Acolo au declarat că au ieşit la pescuit nerealizând că au trecut ilegal frontiera de stat din Serbia în România.
Poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pe numele celor două persoane pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi pescuit fără licenţă sau autorizaţie pe timp de prohibiţie.