Reactualizat la:

Sarbatori in rate pentru pensionari

Sarbatori in rate pentru pensionari
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Sfârşitul de an îi trimite la coadă pe vârstnicii care se descurcă împrumutând cu dobândă mică.

Rectifica

De obicei, finalul de an creşte numărul membrilor ce solicită împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). În circa trei săptămâni a fost acordată, unui număr de 84 solicitanţi, suma totală de 180.000 de lei. „La 30 noiembrie 2016, valoarea împrumuturilor plătite a fost de şapte milioane lei. În anul 2015, la aceeaşi dată, respectiv, 30 noiembrie, au fost plătiţi şase milioane lei, deci cu un milion mai mult“, a explicat Aurelia Bonţe, preşedintele CARP Caraş-Severin. În opinia acesteia, cei mai mulţi vârstnici se împrumută pentru a acoperi cheltuielile de întreţinere, medicaţia, plata ratelor sau pentru face cadouri copiilor. Membrii CARP reuşesc astfel să treacă peste iarnă, cu o dobândă de 5%.

În prezent, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Caraş-Severin are 14.000 de membri, adunaţi din Moldova Nouă, Oraviţa, Băile Herculane, Oţelu Roşu, Caransebeş şi Reşiţa. Marele of al acestora este că, deşi au fost iniţiate mai multe solicitări, atât către Casa de Pensii cât şi către autorităţile centrale, încă nu s-a găsit soluţia pentru ca ratele de plătit către CARP să fie poprite direct din pensie iar vârstnicii sunt nevoiţi să se deplaseze la ghişeele Casei.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mocioalca a semnat pentru demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Mulţi dintre „greii“ PSD cer demisia imediată a preşedintelui formaţiunii politice, Liviu Dragnea. mai multe »
Funicular Aventura Park Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spunea că, în pofida vorbelor din târg, pe funicular nu se va da frâu liber [...] mai multe »
Da, vor fi finalizati peste 250 de km de drum
CARAŞ-SEVERIN - Sau cel puţin asta susţine şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, întărind spusele [...] mai multe »
Profesorii de la Trandafir Cocarla, suparati pe colegii de la Traian Doda
CARANSEBEŞ - Supărarea a ieșit la iveală în timpul dialogului pentru introducerea învățământului dual în [...] mai multe »
Cooperare dincolo de frontiere in lupta cu cancerul
REŞIŢA - România şi Serbia îşi dau mâna într-un proiect transfrontalier, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea [...] mai multe »
Primarii s-au intalnit cu Ciobanu. Si atat…
CARAŞ-SEVERIN - După cum ştiţi, primarii de municipii și oraşe s-au întâlnit cu şeful AquaCaraş, în prezenţa [...] mai multe »
Padurarii caraseni au facut curat in judet
CARAŞ-SEVERIN - 768 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin au participat la strângerea deşeurilor din judeţ mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou