Reactualizat la:

Sărbătoarea Sportului Cărăşean

Sărbătoarea Sportului Cărăşean
REŞIŢA – Spectacol a fost dedicat celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin, în anul 2009.

 (5 comentarii)

Rectifica

Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin şi Filiala Caraş-Severin a Academiei Olimpice Române, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Reşiţa, au reuşit şi în acest început de an să-i premieze pe sportivii şi antrenorii reprezentativi ai judeţului, care au înregistrat, în 2009, performanţe deosebite.

Conform tradiţiei, aşa cum a ţinut să precizeze şi colegul de breaslă Doru Dinu Glăvan, moderatorul manifestării, Sala Polivalentă a îmbrăcat, miercuri, 3 martie a.c., straie de sărbătoare.

Pentru că festivitatea de premiere s-a derulat în cadrul unui spectacol inedit, în care şi-au demonstrat măiestria şi valoarea internaţională componenţii Lotului României de Gimnastică Aerobică, pregătiţi de prof. Maria Fumea, care au avut 11 momente. Programul a fost completat de Trupa de Majorete „Dinamic“ a D.S.J. Caraş-Severin şi, nu în ultimul rând, de formaţia „Trenul de Noapte“, condusă de Marcian Petrescu.

Au fost recompensaţi 28 de sportivi şi antrenori, dar au fost premiate şi trei cluburi sportive (C.S.M. Reşiţa, cu cei mai mulţi sportivi în top, C.S.Ş. Reşiţa, U.C.M. Reşiţa), dar şi şapte echipe de seniori şi juniori, de handbal, tenis de masă, lupte şi fotbal.

Podiumul Top Sport Caraş-Severin 2009 a fost ocupat de luptătorii Diana Mudrag şi Valentin Popescu (la egalitate, pe prima poziţie), Nicoleta Ciuhurezu şi atleta Iuliana Popescu. Iar cel al antrenorilor de Adrian Dacica (lupte), Cristian Dragomir (atletism), Adina Schuster (înot) şi Ion Radu (judo), ultimii doi pe poziţia a III-a.

La secţiunea „Premii Speciale“ s-au regăsit prof. Aihan Omer, antrenorul echipei masculine de handbal UCMR, gimnaştii Daniel Rădeanu şi Diana Văleanu, şi atleta Liliana Danci. Iar la „Sporturi Neolimpice“ s-au remarcat: Raluca Pop (karate), Stelian Tănăsescu şi Ştefan Szabo (radioamatorism), Lucien Hora (automobilism), Lavinia Luchian şi Alexandru Holecz (dans sportiv). Toţi aceştia au fost felicitaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, şi de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Handbaliștii reșițeni, eșec la patru goluri cu Minaur
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut duminică, 22 septembrie, partida din campionat de pe teren propriu cu CS Minaur Baia [...] mai multe »
O nouă victorie la scor obținută de Progresul Ezeriș
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 21 septembrie, cu scorul de 6-1, partida cu CSO Anina, [...] mai multe »
Magica începe cu dreptul pe teren propriu
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Agmonia Zăvoi 4-1 (2-1), duminică, 22 septembrie, în etapa a III-a a Ligii a [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou