Reactualizat la:

Sărbătoarea înotului bănăţean

Sărbătoarea înotului bănăţean
REŞIŢA – Piscina Olimpică a reunit în întreceri circa 300 de sportivi din Ungaria, Serbia şi România.
  • Video
  •  (3 comentarii)

    Într-o organizare ireproşabilă, apreciată şi de oaspeţii municipiului de pe Bârzava, Bazinul Olimpic din Lunca Bârzavei a oferit tuturor celor prezenţi o adevărată sărbătoare sportivă, la finele săptămânii trecute, piscina dovedindu-se a fi neîncăpătoare, la un moment dat.

    În cele 40 de probe s-au întrecut circa 300 de sportivi, seniori, juniori şi copii (până la zece ani şi mai mici), dintre care aproape 70 de componenţi ai C.S.Ş.-C.S.M.R., pregătiţi de prof. Adina Schuster, Cecilia Micu, Carla Troner Negrea, Nadia Datcu, Marius Creţeanu şi Mihai Popilian. Iar evoluţia lor a fost una apreciabilă, C.S.Ş.-C.S.M.R. clasându-se pe locul întâi, în clasamentul general.

    Premii şi tricouri

    Dintre înotătorii reşiţeni s-au remaract urcând pe podiumul de premiere următorii: Raluca Radaslavescu, Iasmina Cojocariu, Sonia Simion, Daiana Şerboane,Loredana Ciuciuc, Alina Boană, Trotea Rebeca, Filip Creţeanu, Oliviu Paşolea, Zoran Chiriac, Miroslav Coicici, Sebastian Dinu, Andrei Minea, Bogdan Ibănişteanu, Paul Petrescu, Rafael Gheorghe, Claudiu Stoics.

    Organizatorii, D.S.J. Caraş-Severin, I.Ş.J. Caraş-Severin, C.S.Ş.-C.S.M. Reşiţa şi Filiala Caraş-Severin a A.O.R., cu sprijinul Primăriei Reşiţa şi al Consiliului Judeţean, au oferit numeroase premii şi diplome, primilor trei clasaţi, şi tricouri tuturor participanţilor.

    Marius Moraru

    marius.moraru@informmedia.ro

    Rectifica



    Comentarii 3

    Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

     
    1000
    /1000 caractere ramase

    versiunea HTML a comentariilor
    Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
    Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
    REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
    Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
    REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
    Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
    CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
    Concurs de selecție la Băile Herculane
    BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
    Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
    REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
    Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
    REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
    Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
    REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
    CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
    REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
    CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
    REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
    Mai multe din categorie »

    Autentificare



    Ti-ai uitat parola?
    Inregistrare user nou

    Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

    Autentificati-va pe CAON.ro:




    Ti-ai uitat parola?

    Comentati pe CAON.ro:

    Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

    Inregistrare user nou