RĂCĂŞDIA – Locuitorii comunei de pe valea Caraşului au sărbătorit, la sfârşitul săptămânii, hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului“.
„Zilele culturii şi spiritualităţii răcăşdiene“, ajunse în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, au fost sărbătorite în 15 şi 16 august printr-un program variat, adresat atât iubitorilor de cultură şi folclor, cât şi celor care practică activităţi sportive. Dintre acestea, amintim: cupele „Ion Balta“ la fotbal şi „Voinţei“ la volei, care au avut loc în 15 august, zi în care, după rânduiala satelor bănăţene, la biserica ortodoxă din localitate, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, a avut loc şi slujba de tăiere a colacului. Seara, localnicii au fost invitaţi la joc, atmosfera de petrecere fiind întreţinută de îndrăgiţii artişti Carmen Biruesc şi Titian Puichiţă. După spectacolul susţinut de cei doi interpreţi, centrul comunei a fost luminat la miezul nopţii de un foc de artificii, care a fost urmat de programul pregătit de dansatorii trupei „Today“ din Arad.
„Zilele Culturii şi Spiritualităţii Răcăşdiene“ au continuat în aceeaşi notă şi duminică, 16 august. Dimineaţa a debutat cu vizita oaspeţilor din Grebenaţ la muzeul de etnografie „Dorin Ioan Ciocănel“ şi la centrul after-school din localitate, recent inaugurat. A urmat apoi deschiderea simpozionului literar „Cartea din raft“, cu lansarea volumelor semnate de Constantin Falcă, Costel Simedrea, Pavel Brebu şi Adriana Boia. Au susţinut referate, Gabriela Şerban, Nicolae Danciu Petniceanu şi Felicia Mioc. Programul simpozionului a fost îmbogăţit de vernisajul expoziţiei de fotografii – „Răcăşdia de altădată“, semnată de Constantin Bumbu, şi de câteva momente de poezie în grai ale elevilor de la şcoala din localitate.
După-amiaza a continuat cu tradiţionala paradă a portului popular, la care au participat formaţiile artistice din localităţile Apateu, Greoni, Grădinari, Socol, Oraviţa, Anina şi Grebenaţ – Serbia. Seara s-a încheiat cu un spectacol folcloric şi cu programul susţinut de aceiaşi artişti, Carmen Biruesc şi Titian Puichiţă.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Răcăşdia şi Asociaţia Culturală „Voinţa“, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi în colaborare cu şcoala gimnazială şi parohia din localitate.