Reactualizat la:

Sapte zile de aventura pe schiuri

Sapte zile de aventura pe schiuri
REŞIŢA – Elevii de la Şcoala 7 au învăţat să schieze de la alpinistul Cornel Galescu. Timp de o săptămână, elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din municipiu au participat în tabăra de schi, organizată de Clubul Montan Caransebeş pe Muntele Mic.

Rectifica

Dornici să înveţe unul dintre cele mai frumoase sporturi ale iernii, schiul, copiii au avut parte de multe momente frumoase, mai cu seamă că cel care s-a ocupat de ei a fost nimeni altul decât cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu.

Alături de ceilalţi membri ai Clubului Montan Caransebeş – Răzvan Ioaniţescu, Codruţa Ioaniţescu, Dan Brăteanu, George Stan şi Ciprian Gaiga – Cornel Galescu i-a învăţat pe cei mici ce este schiul şi cum se practică el.

Când nu s-au aflat pe pârtia de schi, elevii au urmărit imagini din timpul expediţiei făcută de Coco Galescu la Polul Sud, de unde acesta s-a întors recent. „Între şcoala noastră şi Clubul Montan Caransebeş există o colaborare de doi ani, concretizată în mai multe activităţi. Pe de o parte este vorba de participare la tabere şi zile de aventură şi la tabere de schi pe Muntele Mic, iar, pe de altă parte, acţiunile vizează implicarea alpinistului Cornel Galescu în acţiuni de documentare şi informare a elevilor prin popularizarea informaţiilor culese în cadrul expediţiilor realizate în cei mai înalţi munţi şi în regiuni din cele mai ostile ale lumii“, ne-a declarat inst. Cristina Ardeleanu, coordonator proiecte şi programe europene la Şcoala nr. 7.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou