Reactualizat la:

Şapte ani de SMURD în Caraș-Severin

Şapte ani de SMURD în Caraș-Severin
Scris de A.M. - CARAŞ-SEVERIN – Joi, 28 martie, s-au împlinit șapte ani de la prima intervenție SMURD în județul nostru. De la înființare și până în prezent, echipajele SMURD Caraș-Severin au fost solicitate să intervină în peste 15.400 de cazuri, din care aproape 600 doar anul acesta, și au asistat peste 15.600 de persoane, din care aproape 1.900 de copii.

Rectifica

În clipa de faţă, cele șapte ambulanţe SMURD şi celelalte autospeciale care includ modul de prim ajutor, fără posibilitatea asigurării transportului pacientului, din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin, sunt deservite de aproape 250 de pompieri militari, care sunt şi paramedici atestați pe diferite niveluri de competență.

Sublocotenentul Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU, ne-a prezentat un scurt istoric al serviciului. În 21 martie 2012, la sediul ISU CS avea loc inaugurarea, în cadru festiv, a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).

Evenimentul s-a derulat în prezența Ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, Secretarului de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului din cadrul MAI, Mihai Capră, și a oficialităților județene. Pe atunci, SMURD-ul avea în dotare trei ambulanţe de prim ajutor calificat de tip B, repartizate astfel: una la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, una la Secţia de Pompieri Oraviţa și una la Garda de Intervenţie nr. 2 Bozovici.

În dotarea SMURD se mai afla şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă de tip C, care însă nu a putut fi operaţionalizată deoarece nu s-a reușit asigurarea unei linii de gardă permanente, din lipsa personalului de specialitate (medici şi asistenţi medicali cu specialitatea în medicina de urgenţă). În anul 2014, în urma demersurilor făcute de cei de la ISU, a fost aprobată reclasificarea ambulanţei de terapie intensivă mobilă de tip C într-una de prim ajutor calificat de tip B, iar în anul 2015 aceasta se operaţionalizează în cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa.

În anul 2015, în dotarea inspectoratului a intrat şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, operaţionalizată în acelaşi an, tot în cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa. Iar în urma implementării unor proiecte cu finanțare din fonduri europene de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în luna decembrie 2018, celor de la ISU CS le-au fost repartizate alte două ambulanțe de prim ajutor calificat de tip B, care funcționează în cadrul Detaşamentelor de Pompieri Reșița și Caransebeş.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Vela: Acuma sincer, şi Felix şi-o cere!
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Caransebeşului a primit vineri o înştiinţare că în Biroul Permanent Local al PNL [...] mai multe »
Au intrat sub roţile TIR-ului
TOPLEŢ - O femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs vineri după-amiază, [...] mai multe »
În sfârşit a venit vacanţa!
CARAŞ-SEVERIN - Vineri, a sunat în şcoli pentru ultima oară clopoţelul. Dar nu pentru a anunţa intrarea la ore, ci [...] mai multe »
Admitere 2019 – învățământ la distanță la Universitatea Politehnica din Timișoara
Învață oricând, oriunde și în ritmul tău! S-a dat startul pentru înscrieri la concursul de ADMITERE 2019 – [...] mai multe »
Deţinuţii politici şi deportaţii, răsplătiţi pentru sacrificiu
CARAŞ-SEVERIN - După aprobarea din Senatul României, s-a adoptat zilele trecute și în Camera Deputaților [...] mai multe »
Terenurile de sub locomotive au fost răscumpărate
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa ne-a explicat cum a reuşit municipalitatea reşiţeană să rezolve situaţia juridică a [...] mai multe »
Şi totuşi vom coborî în adâncurile Minei Anina
ANINA - După lungi tărăgănări şi sincope birocratice, Muzeul Mineritului de la Anina este aproape de a deveni [...] mai multe »
În sfârşit, Băile Herculane în reabilitări
BĂILE HERCULANE - Mult a fost de aşteptat până să se finalizeze toate etapele proiectului de reabilitare, ca să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou