Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Excelenţa Sa Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, a fost prezent joi, 29 noiembrie, la Reşiţa, pentru o dezbatere pe teme de sănătate, precum şi pentru a înmâna reprezentanţilor Guvernului un memorandum pe această temă.

Dezbaterea, intitulată „Sănătatea – cu şi pentru oameni“ a debutat cu o scurtă prezentare a relaţiilor de colaborare dintre statul român şi regatul flamand, în special în legătură cu subiectul discuţiilor. Cu acest prilej, s-a vorbit despre centrele înfiinţate de belgieni la noi în ţară, punându-se accentul pe „Magazinele de sănătate“, un fel de farmacii în care se poate găsi orice, de la banala aspirină, până la diferite tipuri de proteze. Cu acest prilej, unul dintre reprezentanţii delegaţiei belgiene a ţinut să precizeze că a fost făcută o analiză în privinţa produselor cele mai vândute de aceste magazine în regat, dar şi la noi, contatându-se că predomină… scutecele pentru adulţi.

De fapt, dezbaterea a fost generată la iniţiativa Asociaţiei de Ajutor Mutual Slatina Timiş, reprezentată de preşedintele acesteia, Pavel Aghescu, cel care a şi fost şef al sănătăţii cărăşene. A fost prezentaţi primii muguri ai colaborării româno belgiene în domeniul sănătăţii, care s-au dezvoltat chiar aici, în judeţ, încă din 1989. Unul dintre principalele rezultate este Centrul Comunitar de Sănătate din Slatina Timiş, luând totodată naştere două asociaţii prin care sprijinul flamand se concretizează în ţara noastră: Asociaţia „Acţiunea Satelor Româneşti“ şi Fundaţia „Reţea Deschisă“.

La eveniment au mai participat şi Josef Goebels, preşedintele celor două organizaţii belgiene, precum şi Alexandru Rafila, ministru secretar de stat în cadrul ministerului de resort. Au fost de asemenea prezenţi senatorul Iosif Secăşan, prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, Dumitru Secăşan, directorul Spitalului județean, Ioan Benga, reprezentanţi ai conducerii Casei Judeţene de Sănătate, medici şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

Memorandumul transmis cu acest prilej între membrii celor două delegaţii se doreşte a fi un îndemn adresat de fapt viitorului guvern, pentru punerea în mişcare a procedurilor de adoptare a unei noi legi a sănătăţii, dar şi a măsurilor necesare pentru „însănătoşirea“ grabnică a sistemului sanitar.

Potrivit documentului, sănătatea este subfinanţată, beneficiind doar de 3,5% din PIB, când ar fi nevoie de cel puţin 6%, procent propus de belgieni pentru anul 2013, urmând ca în 2015 statul român să asigure o finanţare de cel puţin 60 de dolari pe fiecare cetăţean. Memorandumul constată faptul că în momentul de faţă doar 5 milioane de români contribuie la Fondul de Sănătate, în vreme ce alte zece milioane sunt scutiţi. Însă reţeaua de sănătate funcţionează pentru întreaga populaţie. În mod clar, trebuie regândit sistemul de contribuţii.

Studiile făcute de belgieni au constatat faptul că una dintre problemele fundamentale cu care se confruntă românii începutului de Mileniu III este lipsa apei potabile, toaletele fiind tot în fundul grădinii. Totuşi, memorandumul prezentat autorităţilor române spune că: „Din experienţa noastră, plafonul de plăţi pentru pacienţii din stomatologie cu vârste cuprinse între 1-18 ani ar trebui să fie ridicat la 5.000 lei pe lună, dacă ne dorim să avem o populaţie sănătoasă“. Nu ne întrebăm cât ar trebui să fie contribuţia lunară la Fondul de Sănătate, astfel încât fiecare copil să poată beneficia lunar de asistenţă medicală stomatololgică de 5.000 de lei…

De asemenea, pentru o mai bună gestionare a fondurilor, belgienii remarcă faptul că ar trebui ca Fondul de Sănătate să fie gestionat de o Casă de Sănătate cu adevărat independentă. Mai rămâne doar ca viitorul executiv să ia în calcul propunerile partenerilor flamanzi.

Programul întrunirilor continuă vineri, 30 noiembrie, de la ora 9.00, la sediul ADAMS Slatina Timiş.

Antoniu Mocanu