Reactualizat la:

Sănătatea, boală scumpă

Sănătatea, boală scumpă
REŞIŢA – Peste 180 de persoane fizice din judeţ au primit somaţii de la CAS pentru restanţele înregistrate.

 (4 comentarii)

Rectifica

Puţini sunt aceia care se pot declara mulţumiţi de ceea ce oferă în acest moment sistemul sanitar românesc.

Pacientul este indignat că sistemul nu-i oferă siguranţa de care are nevoie, iar medicul susţine că este mult prea prost plătit. Dreptatea este undeva la mijloc, iar despre fondurile din sănătate se tot vorbeşte însă, puţini sunt cei ce ştiu că restanţele pe care persoanele fizice din Caraş-Severin le înregistrează la Fondul naţional de asigurări de sănătate depăşesc 300.000 de lei (peste 3 miliarde de lei vechi).

Şi vorbim aici doar despre persoanele aflate pe lista publicată de Casa de Sănătate Caraş-Severin cu cei pentru care s-au emis deja somaţii şi titluri de executare silită într-o singură lună.

Conform listei oficiale întocmită de CAS, 181 persoane fizice înregistrează datorii şi vor fi executate silit. Cuantumul datoriilor variază de la 8.271 de lei, sumă datorată de Elvira I. din Caransebeş, la 189 de lei, sumă datorată tot de o doamnă, Maricica D., deasemenea din Caransebeş.

Cele mai mari datorii, de aproximativ 200.000 sunt înregistrate la reşiţeni. În Reşiţa există trei persoane care au, fiecare în parte, restanţe de peste 6.500 de lei. De exemplu, Daniela C. trebuie să plătescă la Fondul de sănătate 6.987 de lei, în timp ce Ion Nicolae I. şi Anca V. au primit somaţie pentru 6.753 de lei fiecare. În fiecare lună, CAS Caraş-Severin publică pe site-ul său o astfel de listă a ruşinii.

Anca Preda



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou