CARAŞ-SEVERIN – Un proiect de 1,5 milioane de euro, derulat în parteneriat cu sârbii, va completa dotările celor de la ISU şi va aduce, în sfârşit, scafandri în Caraş-Severin.
Palatul prefectural a găzduit recent prezentarea raportului de evaluare a activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pe anul trecut, prilej cu care au fost prezentate şi câteva noutăţi care vor schimba în bine sistemul.
„Anul 2018 a fost unul foarte încărcat, inclusiv de la început de an, a precizat col. Cristinel Coneru, inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Semenic». A început şi s-a încheiat cu căderi masive de zăpadă, iar pe parcursul anului ne-am confruntat cam cu toate fenomenele acestea meteorologice şi hidrologice. Dacă în luna ianuarie au fost căderile masive de zăpadă, am început lunile aprilie, mai cu incendii. Şi poate aici este bine de evidenţiat incendiul din Domogled-Valea Cernei, din zona staţiunii Băile Herculane, intervenţii care au durat aproape o săptămână. Pe urmă, a continuat cu foarte multe atenţionări hidrologice şi meteorologice, de cod portocaliu, am avut la un moment dat, în luna iunie, şi un cod roşu, spre toamnă, incendii de pădure, de litieră pădure, de vegetaţie uscată. În concluzie, în ceea ce priveşte riscurile gestionate de inspectoratul nostru, şi prin Comitetul Judeţean, au cuprins toată latura asta hidro şi meteorologică“.
Şi dacă administraţia judeţeană ne-a dat zilele trecute vestea cea bună despre un proiect transfrontalier pe această linie cu sârbii, vizavi de acest subiect, şeful situaţiilor de urgenţă a precizat: „Am aflat că s-a aprobat acest proiect de structură durabilă România-Serbia, în valoare de aproximativ 1,5-1,7 milioane de euro. În ceea ce priveşte dotarea inspectoratului nostru prin acest proiect, este vorba despre tehnică specifică misiunilor noastre, dar inclusiv cursuri de specializare pentru scafandri. Din păcate pentru inspectoratul nostru, deşi avem un luciu foarte mare de apă – atât fluviul Dunărea, cât şi lacurile de acumulare –, nu am avut încadraţi niciodată scafandri, deşi în spaţiul nostru de organizare am fost întotdeauna pregătiţi“.
Întrebat vizavi de ce anume lipseşte în acest moment, la capitolul dotări, col. Cristinel Coneru a explicat: „Având în vedere multitudinea riscurilor pe care le gestionăm, în acest proiect ne-am axat mai mult pe tehnica specifică inundaţiilor. Am ţinut seama şi de dotarea pe care o avem şi am încercat să identificăm necesarul care i-ar mai trebui inspectoratului, ca să ducem la bun sfârşit misiunile pe care le avem“.
În linii mari, este vorba despre proiectul „Reţea comună durabilă pentru situaţiile de urgenţă din Banat“, iniţiativă ce se bucură de un buget de aproape 1,5 milioane de euro, derulat în parteneriat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, de ISU „Semenic“, Primăria oraşului Vârşeţ, din Serbia, şi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Situaţiile de Urgenţă ADI Vest, cu sediul la Timişoara, asociaţie din care fac parte judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad, după cum a precizat Silviu Hurduzeu, preşedintele CJ CS. „În cadrul acestui proiect, cea mai mare componentă financiară o are Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, aproximativ 700.000 de euro, şi Primăria oraşului Vârşeţ, aproximativ 600.000 de euro, restul participaţiei financiare fiind împărţită între Consiliul Judeţean – 160.000 de euro şi ADI Vest – 60.000 de euro. Durata de implementare este de 24 de luni, iar obiectivul general este consolidarea capacităţii operaţionale şi instituţionale a autorităţilor locale responsabile cu situaţiile de urgenţă, de prevenire a dezastrelor, de atenuare, de prevenire a accidentelor de mediu şi de reacţie în caz de situaţii de urgenţă din zona transfrontalieră română-sârbă, reprezentată de judeţele Caraş-Severin, Timiş şi districtul Banatul de Sud din Serbia“.