Reactualizat la:

Salvatorii si-au deschis portile

Salvatorii si-au deschis portile
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – Dincolo de oficialităţi prezente pentru festivităţi, de avansări în grad, de premieri şi defilări, Ziua porţilor deschise, pusă la cale miercuri, 13 septembrie, cu prilejul Zilei Pompierilor, în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin a atras copii şi părinţi, interesaţi de prezentările făcute de cei antrenaţi pentru a fi salvatori. Sirenele au sunat, iar tehnica aflată în dotarea pompierilor reşiţeni, inclusiv bărcile cu motor, au fost puse la dispoziţia celor mici, care s-au bucurat din plin, sub bliţurile telefoanelor părinţilor.

Rectifica

Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin a găzduit miercuri, 13 septembrie, un ceremonial militar şi religios prilejuit de Ziua Pompierilor, dar şi o zi a porţilor deschise, cei mai interesaţi fiind micii reşiţeni, pentru care au sunat sirenele şi pentru care au fost puse la bătaie dotările ISU.

Subprefectul Sebastian Purec a evocat importanţa evenimentului în sine şi, împreună cu împuternicit prim adjunctul inspectorului-şef, maiorul George Cozariuc, au dat citire cuvântului unor oficialităţi de la centru. „Sărbătorim 169 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, şi totodată Ziua Pompierilor din România. (…) Pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă în acest an, anumite cadre ale ISU au fost avansate, înaintea expirării stagiului, în gradul următor. Totodată au fost acordate diplome pentru anumite cadre ale ISU «Semenic»“, ne-a declarat maiorul George Cozariuc.

Subprefectul Sebastian Purec a înmânat diploma pentru cel mai bun pompier al anului, acordată plutonierului adjutant şef Ion Cubin, de la Detaşamentul de Pompieri Reşiţa. Cristian Bâtea, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean, a înmânat diploma pentru cel mai bun paramedic al anului, acordată plutonierului major Sergiu Davidescu, de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş. Diploma pentru subunitatea cu cele mai multe intervenţii în acest an a fost acordată Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, de către maiorul George Cozariuc.

Ce înseamnă să fii paramedicul anului? „Multă pregătire şi căruire în ceea ce fac. (…) Cea mai dificilă intervenţie de anul acesta a fost la un bărbat de 33 de ani, în care am ajuns în patru minute şi am reuşit să-l scoatem din stop şi să-i redăm funcţiile vitale. Omul e bine, trăieşte şi acum“, ne mărturiseşte Sergiu Davidescu.

Ce trebuie să faci pentru a reuşi performanţa de a fi pompierul anului? „Aprecierile sunt venite în urma rezultatelor obţinute la intervenţiile la care am participat“, spune Ion Cubin, care a ţinut să le mulţumească şefilor şi colegilor pentru sprijinul şi încrederea acordate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu va mai plangeti! Drumul trebuie deszapezit dupa 16 ore de la incetarea viscolului!
CARAȘ-SEVERIN - Asta ar fi concluzia comunicatului emis de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, după ce [...] mai multe »
Infectiile nosocomiale din maternitati la control
CARAŞ-SEVERIN - În toată ţara au început ample acţiuni de control la maternităţile şi secţiile de [...] mai multe »
Primarul Borcean vrea pestii cei mari de la spital
CARANSEBEŞ - În conferința de presă susținută miercuri, edilul s-a referit și la cazul infirmierei de la [...] mai multe »
Sensibilitate intinsa la maximum pe scena resiteana
REŞIŢA - Premiera spectacolului „Porni Luceafărul“ a stârnit un val de emoţii, publicul empatizând la drama [...] mai multe »
Drumul Prislop – Semenic a fost inchis
CARAŞ-SEVERIN - Circulaţia pe Drumul Judeţean 582E, pe tronsonul cuprins între Prislop şi staţiunea Semenic, a [...] mai multe »
Va dati seama ce forta am fi fost eu si Vela, impreuna?
CARANSEBEȘ - Asta a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Caransebeșului, Felix Borcean. mai multe »
Doua TIR-uri s-au ciocnit la Sadova
SADOVA VECHE - Trafic de coșmar și pe DN6, după Caransebeș, din cauza unui accident produs în această dimineață, [...] mai multe »
Au fost prinsi lucrand… si au fost aspru pedepsiti
CARAŞ-SEVERIN - Apoi au fost expulzaţi din Caraş-Severin, fiindu-le interzisă reintrarea în ţară timp de şase [...] mai multe »
Carasenii l-au onorat, Papa il beatifica
CARAŞ-SEVERIN - Papa Francisc va beatifica unul dintre episcopii căruia Consiliul Judeţean Caraş-Severin i-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou