Reactualizat la:

Salvamontişti în misiune de salvare, pe Cheile Nerei

Salvamontişti în misiune de salvare, pe Cheile Nerei
Scris de A.M. - ŞOPOTU NOU – Patru salvatori montani ai Serviciului Salvamont, din cadrul Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, au intervenit zilele trecute pentru salvarea unei persoane accidentate în zona Cheile Nerei.

 (2 comentarii)

„Este vorba despre o turistă din București, cu vârsta de 64 de ani, care dorea să ajungă la Lacul Dracului, obiectiv turistic accesibil printr-un traseu cu porțiuni de teren accidentat. Nefiind echipată cu încălțăminte adecvată pentru acest tip de traseu, femeia s-a accidentat în timp ce cobora o pantă abruptă. Echipa Salvamont ajunsă la fața locului a constatat o posibilă fractură de gleznă, a imobilizat piciorul lezat și a transportat turista la pensiunea la care era cazată. Ulterior, a fost preluată de un echipaj SMURD și transferată la Spitalul Orășenesc Oravița, unde a primit îngrijirile medicale corespunzătoare. Le amintim turiștilor amatori de drumeții în zone cu teren accidentat importanța echipării cu încălțări adecvate pentru zone montane, care să le ofere aderenţă şi protecţie pentru zona gleznei“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou