Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La atât se opreşte salariul minim de anul viitor, fixat de Executiv undeva la 4,13 lei pe oră.

Dacă anul trecut dialogul social a făcut ca salariul de bază minim brut pe ţară să fie de 700 de lei doar în contractul colectiv de muncă, în realitate acesta fiind cu 30 de lei mai mic, din 2012, el va ajunge exact la 700 de lei. În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922/27.12.2011, a văzut lumina publicităţii HG 1.225/2011, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Potrivit documentului, începând cu 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 700 lei/lună pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 4,13 lei/oră. Decizia a fost luată chiar dacă sindicatele au cerut un salariu minim de 1.030 de lei.

Potrivit unei analize întocmite de către Ministerului Muncii, peste 125.000 de bugetari şi aproape 665.000 de angajati din sistemul privat vor beneficia anul viitor de această majorare.

După cum ştiţi, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2011-2014 a introdus noi coeficienţi minimi de ierarhizare, care au fost prevăzuţi să crească de la an la an. Pentru anul 2012, au fost stabiliţi următorii coeficienţi minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariaţi: 1 pentru muncitorii necalificaţi, 1,2 pentru cei calificaţi şi pentru personalul administrativ încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este liceală, respectiv 1,25 pentru cei care ocupă posturi pentru care se cer studii postliceale.

În cazul personalului de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este şcoala de maiştri, coeficientul este de 1,3, iar dacă aceasta este de studii superioare de scurtă durată, coeficientul urcă la 1,5. Pentru personalul încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, coeficientul minim de ierarhizare este de 2. Acest coeficient, înmulţit cu salariul minim, indică nivelul salarial minim pentru fiecare tip de post, însă aceste valori minimale pot diferi în funcţie de celelalte convenţii încheiate la nivel de ramură sau de unitate. Urmând ca salariul fiecăruia să fie stabilit prin negociere directă.

Antoniu Mocanu