Reactualizat la:

Sahistii resiteni, laureati la Giarmata Vii

Sahistii resiteni, laureati la Giarmata Vii
REŞIŢA – La sfârşitul săptămânii trecute şi-au dat întâlnirea la Giarmata Vii 117 jucători de şah, în cadrul a trei turnee, pentru copii de opt ani, 12 ani şi seniori, inclusiv copii şi juniori peste 12 ani, din Timişoara, Craiova, Rm. Vâlcea, Reşiţa şi clubul gazdă. Toate au fost dotate cu trofeele „Cupa 1 Decembrie“ şi „Cupa Moş Nicolae“. În întreceri au fost angrenaţi şi cinci reşiţeni, pregătiţi de Valeriu Grozav şi Mihai Bolintiş.

În turneul copiilor până la 12 ani, de şapte runde, la categoria fete de zece ani, Anna Diana Colonescu (Muncitorul) s-a clasat pe locul întâi, din 34 de concurenţi, acumulând 4 puncte. În întrecerile băieţilor de 10 ani, locul trei a fost ocupat de Daniel Cristian Pădurean, cu 5 puncte, şi locul cinci în clasamentul general. Apoi, tot în clasamentul general, David Datcu Goiceanu (Talbot) şi Andru Mihai Buga (Muncitorul) s-au situat pe locurile cinci şi şase, cu 5, respectiv 4,5 puncte.

„O frumoasă performanţă a realizat şi Daniel Cristian Korcsek (Muncitorul), care a evoluat în turneul seniorilor şi al juniorilor mari, unde au participat 49 de jucători, ocupând locul doi la juniori 14 ani, cu 3,5 puncte, ne-a mai precizat antrenorul Valeriu Grozav. Aşadar, comportări apreciabile ale tinerilor şahişti şi la competiţiile de la Giarmata Vii“.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Handbalistii defileaza in Divizia A
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan și Mihai Rohozneanu s-au impus și în deplasarea de la CS Universitar [...] mai multe »
Octavian Benga: Nu meritam sa castigam!
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a tras concluziile după semieșecul cu FC Avrig, iar viitorul său pe banca [...] mai multe »
Un egal cat o infrangere pentru Resita
REȘIȚA - CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de sâmbătă, 20 octombrie, cu FC Avrig, într-un [...] mai multe »
Memorialul Ioan Schuster, editia a VIII-a
REȘIȚA - Concursul de înot masters, Memorialul „Ioan Schuster”, va avea loc sâmbătă, 20 octombrie și [...] mai multe »
Muncitorul si Energetica, doua medalii la judo
CARAȘ-SEVERIN - La Ploieşti s-a desfăşurat recent Campionatul Naţional de Judo Ne Waza (lupte la sol), la [...] mai multe »
Flavius Rusalin, pregatit pentru lupta
REȘIȚA - Reșițeanul Flavius Rusalin va lupta în această seară, la Piatra Neamț, în gala „Bătălia [...] mai multe »
Gimnastii resiteni, aproape de podium
REȘIȚA - Recent au avut loc la Ploiești Campionatele Naționale de gimnastică artistică, iar Clubul Sportiv Școlar [...] mai multe »
Antrenament cu public pentru CSM Resita
REȘIȚA - Echipa antrenată de Octavian Benga a disputat miercuri, 17 octombrie, un amical cu Progresul Ezeriș, joc [...] mai multe »
Doi caraseni, pe podium la Nationalele de kickboxing
CARAȘ-SEVERIN - Înființată în anul 2018, secția de kickboxing a A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou