Reactualizat la:

Sahista resiteana Colonescu a luat bronz pentru Ploiesti

Sahista resiteana Colonescu a luat bronz pentru Ploiesti
REȘIȚA – În municipiul Iași se desfășoară finalele Campionatului Național de șah clasic, șah rapid și blitz, pentru copii și juniori până la 20 de ani.

Rectifica

Reamintim, la categoria juniori 14 ani, sportul minții reșițean a fost reprezentat de Muncitorul, în componența Andru Mihai Buga, Cristian Daniel Pădurean și David Datcu Goiceanu, echipă clasată pe un modest loc nouă din 11 competitoare la șah clasic, deși pretențiile specialiștilor erau mult mai mari, având în vedere valoarea tinerilor sportivi. La rezultatele acestora vom reveni după turneele de șah rapid și blitz.

În schimb, municipiul Reșița a mai fost reprezentat de o tânără șahistă, dar care nu a avut șansă să evolueze pentru orașul în care s-a lansat în marea performanță. Este vorba despre Anna Diana Colonescu, împrumutată pentru aceste finale la Clubul Sportiv Universitar Ploiești. Aceasta a reușit să se claseze pe locul trei la echipei junioare 16 ani, cucerind medalia de bronz. „Ca o compensare parțială pentru șahul reșițean juvenil, Anna Diana Colonescu a avut o evoluție foarte bună, a precizat Valeriu Grozav, maestru al sportului. Ea a jucat cu mult succes la prima masă a echipei ploieștene. Din păcate, reșițenii nu au avut în vedere participarea la aceste finale și cu o echipă de fete, în componența Anna Diana Colonescu, Francesca Iulia Kovacs, Daria Maria Zglimbea, o formulă redutabilă“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Marele Ion Cornianu, omagiat la Plugova
CARAȘ-SEVERIN - Antrenorii de lupte din Caraș-Severin au depus coroane de flori la monumentul și mormântul [...] mai multe »
Isi testeaza calitatile la fotbal pe plaja
REȘIȚA - După ce şi-au demonstrat calităţile în competiţiile de sală, jucătorii de futsal de la Muncitorul [...] mai multe »
Morman Caransebes, noua campioana la futsal
CARAȘ-SEVERIN - Turneul final a avut loc la Reșița, cu 12 echipe înscrise în competiție. mai multe »
Resita are sprinteri buni!
REȘIȚA - Daria Grigoroiu și Silvia Popa au urcat pe podium la 100 m garduri. mai multe »
Rosso-nerii s-au reunit in Valea Domanului
REȘIȚA - Echipa de fotbal CSM Școlar Reșița a desfășurat joi, 20 iulie, primul antrenament din această vară, [...] mai multe »
Podium national pentru inotul resitean
REȘIȚA - Denis Popescu și Erwin Schmelas se numără printre medaliații CN de cadeți. mai multe »
Investitia in tineri, sansa reconstructiei
REȘIȚA - Grupele de juniori ale noii echipe de handbal a orașului încep pregătirile. Primii care au demarat [...] mai multe »
CSU Resita se remarca la volei de plaja
REȘIȚA - În această lună, la Mamaia au avut loc întrecerile Campionatului Național de Cadeți și Juniori, la [...] mai multe »
CSM Resita incepe pregatirea
REȘIȚA - Rosso-nerii se reunesc joi, de la ora 17, în Valea Domanului. Până în acest moment, la club n-au sosit [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou