REŞIŢA – Filiala cărăşeană a Asociaţiei Generale al Economiştilor din România a sărbătorit Ziua Economistului.În Caraş-Severin, filiala AGER s-a constituit în anul 2009, cu 33 de membri, număr care s-a conservat până în prezent, iar preşedinte, tot din acel an, este prof. univ. dr. Liviu Spătaru. Din primăvara acestui an, AGER Caraş-Severin are şi personalitate juridică, ceea ce permite organizaţiei neguvernamentale şi non-profit să desfăşoare proiecte şi activităţi care să promoveze profesia.
La şedinţa festivă găzduită de proaspăt desemnatul preşedinte de onoare al AGER Caraş-Severin, Pavel Aghescu, au participat economişti, cadre didactice de la şcolile de profil, cadre universitare de la UEM şi reprezentanţi ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi.
Invitat de onoare, prof. univ. dr. Vasile Mircea Zaberca a prezentat o istorie a profesiei de economist în România, amintind şi semnificaţia zilei de 23 noiembrie. „Ne bucurăm de privilegiul de a avea această sărbătoare, pentru că înaintaşii noştri au avut grijă ca economia să se înfiripe pe meleagurile româneşti, iar în 23 noiembrie 1943, economistul Ion Ghica a ţinut prima prelegere despre însemnătatea economiei politice. Întotdeauna am spus că trebuie să-ţi iubeşti ţara, moşia, familia, dar, laolaltă cu ele trebuie să-ţi iubeşti şi profesia pentru că acest lucru înnobilează omul. Cu atât mai mult cu cât profesia de economist este una dintre cele mai nobile dintre câte există, pentru că dăruieşte tuturor“, ne-a declarat Liviu Spătaru, preşedintele AGER Caraş-Severin.
„Sunt onorat de diploma primită şi sunt recunoscător Providenţei pentru profesia pe care am îmbrăţişat-o acum 40 de ani şi o lună. În luna decembrie vom definitiva, prin alegeri, colectivul de conducere al filialei cărăşene şi va trebui să atragem alături de noi şi persoane din mediul de afaceri alături de care să facem politica economiei“, a amintit Pavel Aghescu.
Flavius Rotariu